Skip to main content

Leadership

    • Managerul incompetent. Cum reacţionează angajaţii când "miros" incompetenţa

      Managerul incompetent. Face puţin sau deloc. Îi lipsesc cunoştintele, motivaţia, abilităţile specifice jobului (sau doar unele din ele), are o personalitate dezechilibrată şi cu toate acestea este tolerat sau chiar promovat. Este managerul incompetent de care fiecare ne-am lovit într-un moment al carierei. Cum reacţionează oamenii când au de a face cu un manager incompetent? 
    • MindMi. Tehnologia care ne „dezbracă” de falsele impresii

      MindMi. Un echipament care măsoară potențialul. O mână dreaptă oferită recrutorilor, dar nu numai. Un aparat care va ajuta părinții în alegerea educației pentru copii lor, în funcție de abilitățile manifestate și de profilul psihologic. Un aparat care, în doar 5 minute, oferă rapoartele pe care psihologia convențională le trasează în luni de studii. Pare a fi ceva utopic, dar este mai degrabă desprins din filmele cu James Bond. Așa m-am simțit și eu, când m-am întâlnit pe acoperișul unui mall, cu Alexandru Galoș și cu Raluca Furdui, reprezentanții Psychometric Systems, și am testat MindMi, aparatul care citește și interpretează răspunsul electrodermal al pielii.
       
       
    • S-a lansat APOLLO111!

      Pe piața culturală din România s-a lansat marți, 11 octombrie, un proiect inedit, obiectivul fiind acela de a pune la dispoziția publicului un mediu propice dedicat producțiilor teatrale independente și artiștilor contemporani.
      Este vorba despre Teatrul Apollo111, care își va deschide porțile începând din luna noiembrie, locul în care se află fiind deosebit. Respectiv Palatul Universul - clădire aflată pe strada Ion Brezoianu 23, în care a funcționat în prima jumătate a secolului XX ziarul Universul.
    • UK opens the doors to female entrepreneurship and romanian women entrepreneurs

      Because of the succes with over 1300 romanian female entrepreneur, the conference ”They Have Succeeded” will cross the country borders, second time this autumn, after Lisbon,  to promote female entrereneurship in London. This international event is organised by ELITE Business Women together with the Romanian Embassy in London, Romanian Cultural Insitute in London and Enterprise Lab UK, Garajul de PR,  and will take place on the 22 of October 2016.
    • Elisabeta Moraru, noul șef Google România

      Elisabeta Moraru a fost confirmată la conducerea biroului local al Google din luna octombrie. Elisabeta preia atributiile fostului director Dan Bulucea, care a plecat, la jumătatea acestui an, pe poziția de New Business Manager Google pentru regiunea Asia-Pacific.
    • Angajări sau marketing? KFC invită viitori angajaţi să-şi completeze CV-ul în restaurante

      Angajări sau marketing ? KFC anunţă că vrea să facă angajări în toate cele 60 de restaurante şi îi invită pe cei interesaţi, nu contează vârsta şi experienţă să aplice online sau să meargă direct în restaurante unde “pot completa foaia de tavă transformată într-un CV creativ,  primit odată cu fiecare comanda” se arată în comunicatul transmis de companie. 
    • Branding pentru C.V. Sporește-ți șansele pentru a fi selectat

      Branding pentru C.V.? Da, ai citit bine. Un curriculum vitae personalizat pentru jobul la care aplici este esențial atunci când vrei să îți sporești șansele de a fi chemat la interviu, căci despre asta este vorba. Pentru a scoate însă capul din mulțime, sunt câteva trucuri de, i-am putea spune, branding pentru C.V. pe care am vrea să ți le prezentăm. 
    • Pensia medie specială în magistratură e de 9.400 lei

      Cel puțin 7.345 de persoane beneficiază de o pensie specială pe baza informațiilor oferite de Ministerul Muncii. Potrivit instituţiei în luna mai 2016 s-au plătit peste 55,5 milioane lei pensii de serviciu, magistrații și personalul auxiliar din justiție reprezentând 66% din beneficiarii pensiilor speciale. Pensiile militare nu sunt luate în calcul. 
    • Facebook a lansat rețeaua destinată angajaților

      Facebook a lansat platforma Workplace, care le permite companiilor să își personalizeze rețeaua socială în funcție de nevoi. Aplicația seamănă cu Facebookul cu care ne-am obișnuit, cu mesagerie și video streaming, dar e complet separată de profilurile personale ale utilizatorilor, potrivit BBC.
    • Soții Scripcariu scot olăritul din uitare, la Piscu

      Au renunțat la București pentru viața la țară, au salvat școala din sat de la închidere, iar acum vor să creeze și un muzeu al olăritului la Piscu, pentru ca meșteșugurile locale să nu dispară. Adriana Scripcariu și soțul ei, sculptorul Virgil Scripcariu, sunt de zece ani stabiliți într-un sat aflat la 36 de km de București ‒ la Piscu, dar par a fi dintotdeauna sufletul unei comunități care trăiește în alte timpuri ‒ mai calme, mai calde, mai firești.
    • Iulian Stanciu, milionarul care a renunţat la studii pentru a face business

      Chiar dacă nu au popularitatea unor Richard Branson, Bill Gates, Michael Dell, Steve Jobs sau Mark Zuckerberg, am găsit și printre antreprenorii români oameni care să ne poată vorbi despre pasiunea lor, despre viziunea pe care au avut-o, despre oportunitățile pe care le-au văzut în piață și pe care au avut flerul să le valorifice, fără studii de business sau diplome universitare. Un exemplu este Iulian Stanciu, milionarul care a renunţat la studii și a decis să învețe pe cont propriu cum se face business. 
    • TEDxBucharest aduce pe covorul roșu inovaţia

      Echipa TEDxBucharest își invită publicul la cea de-a opta ediție a conferinței anuale. Tema acestei ediții, “Ahead of time”, aduce pe covorul roșu elemente inovative precum cercetări cu impact potențial uriaș în medicină sau tehnologie, abordări progresiste în domeniile educației și comportamentului uman sau schimbări de paradigmă în economie sau societate.
    • Altfel de adevăruri. Reguli de urmat ca să ai succes în viață

      Se spune că un mare om de succes a fost întrebat odată dacă îi place munca pe care o face, iar răspunsul său a fost unul surprinzător: "eu nu am muncit nici măcar o zi în toată viaţa mea". Când a fost rugat să argumenteze răspunsul, a explicat faptul că îi place aşa de mult ceea ce face, încât el nu consideră asta muncă!

Recomandările editorilor