Skip to main content

dobre marius

    • Rata șomajului a crescut ușor în august și a atins valoarea de 4,9%

      Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii august 2012,  la nivel naţional, a fost de 4,90 %, mai mare cu 0,13 puncte procentuale decât cea din luna iulie a anului 2012 şi mai mare cu 0,03 puncte procentuale decât cea din luna august a anului 2011, potrivit datelor publicate astăzi de Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei De Muncă (ANOFM).

    • Managerii nu vor cu adevărat să inoveze

      © 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      Oare ce anume împiedică companiile să inoveze? Una dintre posibilităţi este aceea că, de fapt, managerii nu vor cu adevărat ca oamenii lor să inoveze, indiferent de ceea ce declară. Haideţi să luăm în discuţie modul în care subordonaţilor li se permite să îşi folosească timpul de lucru: câte ore pe zi, pe săptămână sau pe lună suntem încurajaţi să gândim creativ sau să lucrăm la o inovaţie? Sunt rare companiile precum 3M şi Google, care permit angajaţilor să îşi rezerve, pentru a inova, un anumit procent din timpul lor de lucru plătit. Majoritatea firmelor vor ca oamenii lor să rămână concentraţi pe treburile curente ale businessului – şi să se ocupe de inovaţie numai în timpul liber. Aşa că, în cele din urmă, le transmit angajaţilor un mesaj contradictoriu: „Da, vrem să inovaţi, dar numai după ce v-aţi făcut adevărata treabă.“

    • Irlanda caută specialiști în industria textilă

      Din luna iulie a acestui an, Irlanda a ridicat restricțiile care existau pentru cetățenii români pe piața muncii. Dacă până la această dată ofertele veneau în mare parte din domeniul medical (asistenți medicali, medici, îngrijire copii și varstnici), acum oferta este mult mai variată.

    • 10 + 1 greșeli pe care să le eviți ca Project Manager

      Greșelile reprezintă o sursă bună de învățare și se stie că bine ar fi să învățăm din greșelile altora. E adevarat că în piața asta românească, atât de plină de proiecte de succes, “greșelile altora” sunt greu de găsit. Oricum ne rămân ca surse nealterate propagandistic propriile experiențe. Iată mai jos 11 dintre “greșelile altora” care pot afecta succesul proiectului, timpul și moralul tău:

    • Fost „băiat deştept”, doresc ieşire onorabilă din scenă

      Companiile care au pierdut contractele prin care achiziţionau cantităţi mari de curent electric ieftin de la Hidroelectrica au dat în judecată producătorul de electricitate. Demersul lor are şanse aproape nule de izbândă, dar prin această mişcare ele îşi construiesc o retragere activă din ceea ce a însemnat povestea „băieţilor deştepţi” din energie. Unii dintre ei se gândesc să tragă obloanele afacerilor din România, dar până să ia o astfel de decizie radicală sunt nevoiţi să se comporte ca oricare comerciant de curent de pe piaţă: cumpără electricitate de pe bursă, participă la licitaţii şi plătesc preţul stabilit prin cerere şi ofertă.

    • TOP 6 maşini electrice

      Până în 2005 producţia de serie a vehiculelor electrice a fost imposibilă, însă progresele făcute în domeniul nanotehnologiei şi al bateriilor electrice ne conving tot mai mult că în următorii 10 cel mult 20 de ani, majoritatea dintre noi vor conduce maşini electrice.

    • Cum să alegi eficient managerul de proiect

      Când vine vorba de implementarea unui nou proiect, cuvântul cheie este “rezultate”. Nimeni nu vrea să cheltuie bani și să țină niște resurse ocupate dacă la final nu va vedea rezultatele dorite. Orice metodologie de project management din lume devine inutilă dacă nu este implementată cu succes.

    • Diamantele cuceresc Bucureştiul

      La sfârșitul lunii septembrie 2012, casa de diamante Rafael & Sons are în plan deschiderea unui nou butic de bijuterii situat pe Calea Victoriei numărul 39. Magazinul va fi amplasat printre cele mai luxoase magazine din Bucureşti – Rolex, Helvetansa, Micri Gold, Mont Blanc, Emporio Armani şi va pune la dispoziția fiecărui client sau vizitator personal specializat de înaltă calitate.

    • Ponturi pentru a organiza un teambuilding reuşit – Partea I

      Un teambuilding sună foarte bine când auzi pe holul companiei că va urma săptămâna viitoare, dar ce te faci când eşti chiar tu persoana desemnată să se ocupe de organizarea acestuia? Un eveniment outdoor, cerut cu insistenţă de băieţii de la vânzărisau de fetele de la client service, sătui şi sătule de stat pe scaun, poate fi greu de organizat când mai ai o mie de chestii de făcut pentru îndatoririle obişnuite. Şi totuşi, citind acest mic ghid veţi găsi rezolvare la câteva din cele mai spinoase probleme ridicate de organizarea unui astfel de eveniment.

    • Tinerii care vor să schimbe lumea

      Ultimele zile de vară s-au scurs pe nesimțite, vacanța se apropie de final și cu toții ne pregătim să intrăm în atmosfera hiperactivă de toamnă. Nu știu când s-a dus vara asta, însă știu că, din nou, am trăit experiențe memorabile care îmi vor folosi drept "combustibil" interior luni de zile de acum încolo.

      Una dintre aceste experiențe m-a marcat atât de mult încât cred că merită să v-o împărtășesc. Am convingerea că o să vă inspire și o să vă dea idei despre cât de multe puteți, de fapt, să faceți fiecare dintre voi.

    • Ne luptăm cu schimbarea...sau o folosim în avantajul nostru?

      Am fost (şi în anumite privinţe încă sunt) una dintre persoanele cele mai rezistente la schimbare. Pentru mine schimbarea însemna o ieşire puternică din zona de confort. Insă schimbarea ne afectează indiferent dacă ne-o dorim sau nu şi schimbarile se petrec în viaţa noastră permanent fie că ne place sau nu. Viaţa personală, cariera, toate se schimbă, oamenii vin şi pleacă în/ din viaţa noastră, situaţiile în care ne găsim în viaţa personală şi la job evoluează uneori aşa cum nu ne aşteptam, iar noi putem controla acest lucru doar într-o oarecare măsură.

    • Au început înscrierile pentru cea de-a zecea ediție a PR Awards

      Astăzi, 3 septembrie, s-a dat startul celei de-a zecea ediții a PR Awards. Proiectată ca o competiţie modernă, apropiată de standardele şi anvergura competiţiilor occidentale, Romanian PR Award s-a dorit o arenă a performanţei în comunicare, locul de întâlnire al celor care răspund provocării de a se confrunta cu rigorile profesiei. O campanie care, în 10 ani de existenţă, a rostit an de an mesajul – să dăm importanţa cuvenită funcţiei de comunicare în cadrul organizaţiilor şi societăţii în ansamblu.

    • Cazare în stil hollywoodian în 5 hoteluri bucureştene

      În Micul Paris, boutique hotelurile spun poveştile locurilor, pentru că fiecare a fost construit pe foste case restaurate. Marea Britanie a dat lumii primul mic hotel de lux, „Blakes”, în 1978, amenajat de designerul Anouska Hempel, care a imaginat prin culori, materiale, decoruri şi mobilier lumi diferite: China, India, Indonezia, Cambodgia, Italia. Grandoarea, luxul, eleganţa sunt valori pe care mizează acum fiecare boutique hotel, din orice parte a lumii. Desigur, imaginea nu ar fi completă fără serviciile personalizate.

    • Industrii aruncate la fier vechi

      Politica de industrializare forţată de dinainte de 1990 a provocat o adevărată furtună asupra economiei capitaliste instaurate după căderea comunismului, iar combinatele ce reprezentau mândria autorităţilor vremii au devenit istorie sau, în cel mai fericit caz, s-au restrâns considerabil. Schimbările au fost extrem de vizibile. În unele situaţii, pe vechile amplasamente au apărut blocuri de locuit sau halele cândva industriale s-au reinventat, iar cazurile cele mai elocvente sunt apariţia mall-urilor sau a hipermarketurilor. În altele, s-a ales praful şi azi totul arată ca după bombardament: tone de moloz, căutători de fier vechi, oraşe monoindustriale aflate în cădere liberă după închiderea combinatului de la marginea aşezării.

    • Se introduce bacalaureat național pentru cei care vor la facultate și examen profesional pentru restul

      Rezultatele slabe înregistrate și în acest an la bacalaureat arată că se impune o reformă profundă a sistemului educațional din România. Ministrul Ecaterina Andronescu vede ca primă soluție a acestei probleme introducerea unor noi schimbări în modul în care se organizeaza bacalaureatul. Oficialul propune ca, începând cu 2013, să fie introdus un examen diferențiat.

    • Adrian Lupescu (ING Asigurări de Viață): Grecia este o sabie deasupra capului României

      Directorul financiar al liderului pieței românești de asigurări de viață, Adrian Lupescu, care asigură în prezent și interimatul funcției de CEO la ING Asigurări de Viață, spune, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Finanțiștii, că nu doar sistemul bancar local, ci întreaga economie românească este foarte dependentă din punct de vedere financiar față de Grecia - principala „verigă slabă” a zonei euro.

Recomandările editorilor