Skip to main content

dobre marius

    • Vrei să schimbi lumea? Fii rezistent la şocuri

      ©  2013 Harvard Business School Publishing Corp.

      Care e diferenţa dintre o persoană care are o idee bună – şi atât – şi o persoană care poate să-şi transforme ideile, prin faptul că le pune în practică, în ceva ce are un impact real şi aduce o schimbare în bine? Pentru a aborda cele mai mari probleme ale lumii, trebuie să fim în stare să-i identificăm şi să-i sprijinim pe oamenii care sunt capabili să producă o schimbare de durată. La Acumen Fund – care este un fond de investiţii global ce foloseşte abordări antreprenoriale pentru a rezolva problemele sărăciei globale –  petrecem foarte mult timp încercând să găsim şi să instruim oameni din întreaga lume care vor să devină lideri sau care sunt deja lideri consacraţi, căutându-i pe cei care au combinaţia potrivită de talent, idei şi pasiune.

    • O româncă a obținut cel mai mare punctaj la un examen ACCA susținut de mii de studenţi

      Peste 7.200 de studenţi au absolvit examenele finale ACCA (Association of Chartered Certified Accountants) în luna decembrie 2012 – o uşoară creştere faţă de cifrele record înregistrate în iunie 2012 – ceea ce le va permite să treacă la următoarea etapă în obţinerea calităţii de membru ACCA. În total, peste 198.000 de candidaţi au susţinut aproape 367.000 de examene la nivel global, peste 60.000 susţinând examenele în format electronic.

    • Ken Morse: Un vânzător bun este pasionat să ofere valoare clienților

      Reporterii revistei Cariere au discutat cu Ken Morse, Co-fondator al Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship și mentor în cadrul Business Mentoring Program, despre cum ar trebui să arate profilul unui bun om de vânzări, cum ar trebui să își construiască o organizație echipa de vânzări, dar și despre ce ar trebui să conțină un plan de afaceri care „să strângă bani”. Citiți în continuare interviul acordat în exclusivitate de Ken Morse revistei Cariere.

    • Echilibru între carieră și viață personală? Românii nu prea reușesc să îl găsească - Video

      Luni, 25 februarie, am discutat cu Violeta Ciurel, CEO & preşedinte al AXA Asigurări, despre echilibrul dintre o carieră de succes și o viață personal împlinită. Din păcate, doamna Ciurel nu ne-a oferit motive de bucurie afirmând că suntem mult în spatele unor state precum Olanda sau Ungaria, țări unde a lucrat sau încă lucrează, în ceea ce privește acest echilibru.

    • Despre obiective...

      Să ne propunem obiective sau să nu ne propunem obiective? Cine, când și de ce ar trebui să-și seteze obiective?

      În această lună am adresat întrebarea „de ce nu ne fixăm câteodată obiective?” celor câteva sute de manageri cu care am lucrat. Răspunsurile au fost diverse și multe dintre ele le-am folosit și noi poate la un moment dat :

    • Peste 8.500 de joburi așteaptă să fie ocupate. Iată unde există cele mai mari șanse de angajare

      Începutul primăverii aduce vești bune pentru cei care se află în căutarea unui loc de muncă. Potrivit datelor obținute de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) de la companii, în perioada 28 februarie - 7 martie sunt disponibile la nivel național 8.599 locuri de muncă. Din total, 882 posturi vizează persoanele cu studii superioare.

    • Premieră. Smartphone-urile, mai vândute ca telefoanelor mobile obișnuite în 2012

      Anul trecut, în premieră, un număr mai mare de smartphone-uri decât telefoane mobile standard au fost vândute în perioada Crăciunului. Această tendință pozitivă se datorează prețurilor la smartphone-uri din ce în ce mai atractive. O serie de caracteristici premium noi au contribuit şi ele la stimularea vânzărilor de aparate din gamele de preț mediu şi de top, potrivit concluziilor GfK pentru piaţa telecom pregătite pentru Mobile World Congress 2013 din Barcelona.

    • Să sun sau să nu sun jurnaliștii?

      Citeam zilele trecute un articol referitor la ultimele tendințe în PR, în care autorul afirma că sunatul jurnaliștilor pentru promovarea unui subiect nu ar mai fi la modă. Mi-am adus aminte de primele mele luni într-o agenție de relații publice, când a trebuit să apelez persoane necunoscute dintr-o listă și să le povestesc despre un comunicat trimis cu câteva ore în urmă. Atunci credeam că este o metodă utilă să cresc numărul de preluări și astfel raportul de monitorizare ar fi arătat bine în fața clientului. După alte câteva luni și o serie de „comentarii” din partea celor apelați, am înțeles că nu este o soluție pe termen lung.

    • Companiile care nu-i pot despăgubi pe români în caz de calamitate

      Piaţa de asigurări este indisolubil legată de reasigurare. Aşa funcţionează lucrurile în economiile puternice şi cu tradiţie în asigurări. Aşa ar trebui să funcţioneze lucrurile şi în piaţa locală. Cu atât mai mult cu cât România este una dintre ţările cu o expunere majoră la riscurile de catastrofe naturale, cum ar fi cutremurul sau inundaţiile.

    • Arta verde care creşte valoarea casei

      Arhitectul peisagist este cel care înfrumuseţează spaţiile exterioare. El se ocupă cu arta şi ştiinţa arhitecturii peisajului. Iar un arhitect peisagist profesionist, care amenajează într-un mod atrăgător grădina, poate creşte cu până la câteva mii de euro valoarea unei case.

    • Social Impact Award dă startul unui nou concurs de proiecte

      Social Impact Award dă startul unei noi competiții de idei de antreprenoriat social adresată tuturor studenţilor din România. Scopul proiectului este de a încuraja tinerii să se implice şi să dezvolte proiecte  sau chiar organizații care, dincolo de obţinerea unui profit, au în vedere impactul pozitiv pentru societate. Inițiativa se desfășoara anul acesta în patru țări europene, Austria, Cehia, Româniași Slovacia, iar partenerul principal este Fundația ERSTE. Data limită pentru înscrieri este 4 aprilie 2013.

    • eisberg lansează cinci familii de produse și ambalaje noi

      eisberg România mizează pe apetitul tot mai crescut al românilor pentru mâncarea sănătoasă. Anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro, cifra pe care dorește să o atingă și în 2013. Noul an înseamnă pentru companie o strategie proaspată, cinci familii de produse și ambalaje noi, mai ușor recognoscibile, dar și multe provocări venite din economie.

    • 13 pentru succes

      În unele culturi, „13” este considerat ca aducător de ghinion, de aceea în Statele Unite nu prea găseşti butonul cu această cifră la lifturi. În altele, acelaşi „13” ar aduce noroc. Aşa cum spune o vorbă înţeleaptă de pe la noi, eu cred că „Norocul şi-l face omul”. Fără a intra în detalii legate de semnificaţia cuvântului „noroc” (pentru asta vă invit să citiţi cartea The Luck Factor a psihologului Richard Weisman pe această temă), vă propun 13 lucruri pe care le putem face în 2013 pentru a „atrage” norocul în vieţile noastre. Ele sunt enumerate într-o ordine aleatorie, urmând ca fiecare dintre noi să le prioritizeze (şi să şi le asume) cum crede de cuviinţă.

Recomandările editorilor