Skip to main content

wagner

    • Pentru entuziaștii din întreaga lume: Wagner “se digitalizează“

      Arhiva din Bayreuth, unde compozitorul german Richard Wagner Wagner obişnuia să locuiască şi unde un festival de renume mondial are loc în fiecare an, deţine cea mai mare colecţie din lume de articole legate de compozitor şi familia sa.
      Tocmai de aceea în prezent se fac eforturi pentru a digitaliza aceste documente, primele care vor fi scanate fiind scrisori ale lui Wagner şi ale soţiei sale, Cosima.
    • Dirijorul Christian Badea: „Poţi să nu fii în lumina reflectoarelor, dar mai aproape de adevăr”

      „Wagner a compus opera Parsifal acum mai bine de 130 de ani. Ce aroganță ne-ar putea determina, pentru că ne place și înțelegem ceva, să spunem că am putea face mai bine decât ceea ce a gândit compozitorul?” Aşa îşi începe dirijorul Christian Badea pledoaria pentru arta spectacolului. Este regula de bază pe care a respectat-o timp de patruzeci de ani de carieră şi de la care nu se abate nici azi. Dirijorul Christian Badea, „cavaler de Parsifal”, a acordat un interviu Revistei CARIERE despre succes, carieră şi contradicţiile dintre ele. 
    • Povestea povestilor WAGNER

      Doua surori, o idee. Un singur magazin, mai multe povesti. In acest fel s-ar putea rezuma intr-o singura idee povestea magazinului Wagner - arte frumoase si povesti. Concept-store-ul, situat pe bulevardul Carol, a fost lansat cu scopul de afirmare si comunicare artistica. Intreg spatiul, plin de culoare si nonconformism, este inconjurat de o multime de obiecte hand-made, frumos desenate care ascund in spate povesti, povestile Anei Wagner.

Recomandările editorilor