Datele și inteligența artificială se pot combina pentru a realiza lucruri extraordinare, dar roboții nu vor putea niciodată să eclipseze imaginația umană.
Sophia, robotul umanoid extrem de avansat, a fost invitată specială în campania de promovare a unui retailer. „Azi o să fiu gazda show-ului. Ce te-ai gândit, «e femeie, trebuie să gătească». Suntem în 2018, deja” a spus robotul celor doi bărbați prezenți în platoul de filmare în deschiderea show-ului.
Sophia, creaţia unei companii din Hong Kong, poate să poarte conversaţii şi să răspundă la diverse întrebări care i se adresează având nivel de inteligenţă similar cu cel al unui copil de doi ani. Robotul imită, de asemenea, gesturile și expresiile faciale umane.
Andrew Ross Sorkin, jurnalist la CNBC a intervievat-o miercuri despre viitorul inteligenței artificiale, pe Sophia, un robot umanoid, care a fost prezentă la o conferință organizată de Institutul de Investiții în Viitor din Arabia Saudită.
Pluxee, lider global în beneficii extrasalariale și soluții pentru implicarea angajaților, împreună cu FoodFix, lansează proiectul „Prânz la Fix”, o inițiativă care conectează valoarea tichetului de masă cu o experiență culinară echilibrată și accesibilă.
Economia României continuă să se restructureze, iar datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică conturează o imagine cu contraste puternice: mai multe companii, dar mai puțini angajați.
Wizrom Software, unul dintre liderii locali în dezvoltarea de soluții software pentru business, anunță oficial preluarea companiei Co-Factor, specializată în platforme dedicate performanței organizaționale, comunicării și implicării angajaților.
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq.