Locul pe care sătenii din Ineleţ îl numesc şcoală, cu greu poate fi numit aşa. Din cele patru clase, două sunt dezafectate şi servesc drept spaţiu de depozitare a tot ce nu mai este de folos. De fapt, nici satul nu e unul în toată puterea cuvântului, deoarece casele sunt răsfirate, una ici, alta dincolo, în total şase gospodării. Şcoala din Ineleţ are doar trei elevi înscrişi la cursurile primare, care petrec două ore de mers pe poteci înguste de munte şi prin pădure, ca să ajungă la ea. Fără electricitate, fără apă curentă, învăţătorul şi cei trei elevi ai săi îşi dau toată silinţa să ajungă la clasă, ca să înveţe şi aceşti copii câte ceva.