Skip to main content

lucian negoita

    • De ce concedierea doare. Motivul pentru care renunțarea la un loc de muncă este adesea o ruptură

      Impactul emoțional pe care concedierea îl poate produce asupra individului poate fi devastator. Unii cedează și își pun capăt zilelor așa cum am văzut cel mai recent caz întâmplat peste ocean atunci când, un fost angajat al unui spital din Bronx a deschis focul asupra foștilor săi colegi. Exemple găsim cu siguranță și în România. De ce concedierea doare? 
    • Șeful toxic. Cum să gestionezi relația cu el

      Șeful toxic. Cu toții am avut, cel puțin o dată, unul. Sau chiar avem unul, în prezent. Un șef care să creeze anxietate sau chiar atacuri de panică în rândul angajaților. Un șef care are întotdeauna dreptate. Oare există soluții, tehnici de comunicare cu acesta? Am stat de vorbă despre acest subiect cu psihologul Lucian Negoiță, care ne-a oferit, în exclusivitate, câteva sfaturi despre cum să gestionăm relația cu acesta, dar și cum să ne găsim echilibrul interior atunci când avem de-a face cu un astfel de personaj. Pentru asta însă, specialistul ne avertizează: trebuie să fim pregătiți pentru o luptă mentală aprigă.
       
    • Viața-i scurtă, procrastinarea lungă

       
      De câte ori nu ai amânat ceva crezând că, dacă faci asta, vei scăpa de acel lucru? Cu toții împingem task-urile către viitor, în speranța că mai târziu vom avea chef de ele. Sau că se vor rezolva de la sine. Ei bine, în momentul în care viitorul devine prezent, ne trezim nervoși, frustrați, triști și cu lucrurile nerezolvate. Cu toate acestea... de ce amânăm?! Am vrut să aflăm de la specialiști de unde vine acest obicei și, mai ales, cum putem scăpa de el.

Recomandările editorilor