Frica de eşec sau de a nu fi la înălţimea aşteptărilor unor persoane semnificative, frica de a vorbi în anumite contexte, frica de abandon şi singurătate, frica de a nu rata fericirea sau valorificarea talentelor proprii, frica de boală şi de moarte... – probleme abordate de oameni cu care am lucrat în 2011, individual, în cuplu sau în echipe. Ce legătură are sociologia cu astfel de teme pe care ne-am obişnuit să le considerăm pur psihologice? Explic imediat. Ofer, ca de obicei, şi recomandări care chiar funcţionează în multe cazuri, dar mai întâi prezint raţionamentul care le fundamentează. Eu vorbesc despre folosirea afectelor negative ca resurse, nu despre exprimarea, descărcarea, controlul sau gestiunea lor.