Am descoperit benzile desenate cu Dilbert la începutul anilor 2000, pe vremea când, aflat la începutul carierei mele de angajat într-o multinațională, citeam bloguri de business din SUA. Unul dintre ele era al lui Tom Peters, care avea un dinte împotriva cinismului din aceste benzi desenate despre mediul corporatist.

Deși mi-a luat un pic până am înțeles umorul lui Scott Adams, creatorul acestor benzi desenate – și asta nu doar pentru că Dilbert este un acquired taste, ci și, suspectez, pentru că la momentul respectiv luam prea în serios devenirea mea profesională în mediul corporatist –, trebuie să recunosc că desenele lui mi-au plăcut.

Știu că e greu să renunți la control, mai ales când ai investit timp, idei, nervi și energie ca să pui bazele unui brand și să îl dezvolți. Ideea de a ceda hățurile cuiva, care nu livrează exact ceea ce urmărești, e intolerabilă. E de la sine înțeles că îți vine să controlezi orice mișcare, pentru a vedea rezultatele pe care le aștepți. Din păcate, acest tip de management creează probleme serioase.