Skip to main content

cursuri parenting

    • Companiile ar trebui să se preocupe de relaţia dintre angajaţi şi copiii lor

      Angajaţii care au copii sunt practic persoane care deţin două joburi full-time. Dimineaţa trebuie să funcţioneze la întreaga capacitate, răspunzând presiunilor şi nevoilor de la serviciu, fără să se gândească la preocupările personale, fără să spună cuiva că băiatul sau fata lor sunt bolnavi şi nu s-au odihnit peste noapte sau că iar nu pot ajunge la şedinţa cu părinţii. La sfârşitul zilei de lucru, după toată agitaţia, acasă ei trebuie să fie prezenţi şi să le ofere copiilor toată atenţia. Cu astfel de zile încărcate, nu e de mirare că unii părinţi nu reuşesc să facă faţă situaţiei. Din fericire, există cursuri de parenting. Iată ce presupun şi de ce sunt ele eficiente.

Recomandările editorilor