Se trezeşte de dimineaţă, îşi bea cafeaua şi mănâncă bine, cât să îi ajungă pentru aproape toată ziua. Pleacă împreună cu fetiţa lui de nouă ani spre şcoală. Odată ajunşi la destinaţie, micuţa fuge la ore, el merge să se întâlnească cu ceilalţi trei colegi, alături de care vine în fiecare zi la serviciu.
Ne trezim „pe pilot automat” şi uităm să mai privim către noi. Alergăm, căutăm, găsim sau nu găsim ce ne dorim, ne pedepsim... Facem lucrurile din inerţie, din obişnuinţă, pentru că „aşa e bine” sau „aşa ar trebui să fie”, suntem dezamăgiţi, ne agităm pentru că lucrurile nu se întâmplă acum, când am vrea noi şi uităm să ne acordăm momente în care să mai privim către noi.
