Skip to main content

autostrazi

    • O franţuzoaică ne explică de ce nu avem autostrăzi

      Anul 2016 aduce noi speranţe în sufletul fiecăruia: că va fi mai bun, că vom trăi mai bine şi chiar că vom avea drumuri mai bune. Grupul de lucru Infrastructuri - de la Camera de Comerţ şi Industrie Franceză vrea să propună Guvernului Cioloş înființarea unei instituţii care să se ocupe de proiectele strategice din România (după modelul Bulgariei sau al Serbiei). Aceasta ar urma să fie alcătuită din oameni competenţi,bine plătiţi şi capabili să îşi asume decizii. Instituţia ar prelua o parte din atribuţiile CNADNR ai cărei funcţionari au intrat în „greva pixului” de frica DNA. Un interviu în exclusivitate pentru revista CARIERE cu Clotilde Armand, director Egis România, una din firmele de proiectare şi supervizare pe proiecte de infrastructură care susţin iniţiativa.   
    • Prima asociație pentru infrastructură din România, înființată de membrii forumului peundemerg.ro

      Cea mai mare comunitate online a pasionaților de infrastructură a înființat prima asociație de profil din România: Asociația Pro Infrastructură, organizație non-guvernamentală, independentă și apolitică. Entitatea, formată deocamdată doar din membri ai forumului peundemerg.ro, își continuă astfel în cadru organizat misiunea de monitorizare a drumurilor, autostrăzilor și căilor ferate, de mediatizare și promovare a dezvoltării unei infrastructuri moderne în România.

Recomandările editorilor