
Apreciere și autoapreciere într-un proces de training
Ni se întâmplă probabil tuturor să avem momente în cariera noastră profesională în care simțim că nu mai avem un indicator concret asupra calității muncii noastre. Este firesc. Până la urmă, în teoria motivațională a lui Maslow, nevoile de stimă de sine și de autorealizare, plasate chiar în vârful piramidei, sunt cele care se satisfac cel mai greu. Și când se întâmplă, asta înseamnă că “sunt acolo, sus”, știu cine sunt, ce pot și ce valoare am. Dar pentru aceasta, fiecare are nevoie de anumite “confirmări” interne și/sau externe, personale și profesionale.