
2 ani de educaţie antreprenorială în România
Săptămâna trecută, Hotel Marshal Garden a găzduit evenimentul aniversar al Akcees, ocazie care a marcat 2 ani de când organizaţia dezvoltă programe de educaţie antreprenorială în România. Evenimentul, organizat cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii în România, a adus împreună peste 150 de invitaţi: antreprenori şi investitori cunoscuţi, reprezentanţi ai unora dintre cele mai importante companii din România, jurnalişti, tineri antreprenori, absolvenţi şi membri ai comunităţii.