Din cauza joburilor solicitante, părinţii nu au timp să se ocupe de copii, iar bonele în grija cărora sunt lăsaţi nu sunt preocupate de acest aspect. Ce faci, în acest caz, ca părinte atunci când vrei ca cel mic să citească în timpul liber? Sau măcar să îi oferi o motivaţie suficient de puternică astfel încât să iubească cititul sau cărţile. Sau ce faci dacă nu-i place să citească?

Copilul vine pe lume înzestrat cu o curiozitate copleșitoare. El vrea să descopere, să înțeleagă, să exploreze și să absoarbă lumea din jurul lui, de care se miră necontenit. Nouă, părinților, ne place acea spontaneitate și poftă de viață, fiindcă ne reamintește că viața este intensă și că merită să o trăim prezenți și cu bucurie fiecare moment. Suntem fascinați de capacitatea de explorare a copilului și ne dorim să o păstreze vie pentru totdeauna. De multe ori, însă, constatăm că pe la vârsta de 5-6 ani el a pierdut undeva pe drum această curiozitate. Iar când ajunge la școală, învățarea devine un chin, discuțiile interminabile pe tema lecțiilor pentru acasă transformându-ne radical relația noastră cu el. Oare ce se întâmplă de copilul învață la un moment dat sa nu mai învețe? Are această pierdere a curiozității vreo influență asupra stimei lui de sine?

În ultima vreme, tot mai mulţi psihologi sunt îngrijoraţi şi atrag atenţia asupra unui fenomen care afectează copiii de pretutindeni. Se numeşte ATCP (Angered Temper with Choleric Progression) şi este o tulburare de comportament care se manifestă în relaţiile cu cei din jur, adulţi şi copii de aceeaşi vârstă.

Aproape 23.000 de preşcolari din şapte judeţe vor primi gratuit manuale şi software despre educaţia financiară prin intermediul programului „De la joc la Educaţie Financiară” în luna aprilie. În cadrul aceluiaşi program, 7000 de educatori vor fi formaţi pentru a susţine lecţii de educaţie financiară în grădiniţe.

Copilul tău dă semne de oboseală, este anxios, depresiv, nu mai are poftă de mâncare sau pur şi simplu nu mai vrea să meargă la şcoală? Sunt semne pe care orice părinte ar trebui să le ia în seamă. Bullying-ul ar putea fi o explicaţie pentru aceste comportamente, un fenomen care a luat amploare în România de ani buni. 

Creativitatea este o abilitate esenţială a prezentului. Ea, credem noi, trebuie dezvoltată încă din copilărie, iar şcoala, unde copilul îşi petrece o bucată mare din viaţă, are un rol foarte important în acest caz. Din păcate, şcoala uită să menţioneze un lucru, acela că toţi copiii sunt creativi. Chiar Picasso afirma că „toţi copiii se nasc artişti, dar problema este să rămână astfel şi după ce cresc“. Aşadar, cum dezvoltăm şi menţinem creativitatea în şcoli?

Rolul unui părinte este de a susţine şi ghida copilul în a-şi urma drumul în viaţă, de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a-şi îndeplini visele, iar în această etapă a vieţii, acest lucru poate fi tradus prin dezvoltare personală. Şi este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii unui copil. Mai târziu, când copilul va fi mare îşi va da seama că dezvoltarea personală înseamnă să afle lucruri despre el şi să-şi îmbunătăţească constant viaţa.  

Peste 20.000 de elevi vor beneficia de proiectul de educație nonformală Teachers UP!, desfășurat după un model NASA. Programul de training, care îşi propune să îmbunătăţească relaţia dintre profesori şi elevi, a fost lansat în București, Cluj, Iași și Timișoara, odată cu succesul pe care l-a avut anul trecut în cadrul proiectului pilot, organizat la Brașov. 

Educaţia şi dezvoltarea emoţională a copiilor începe cu joaca alături de părinţi şi fraţi apoi continuă cu joaca într-un cadru formal al cărui timp se reduce pe măsură ce înaintăm în vârstă. Ulterior, timpul de joacă se transformă în timp dedicat studiului, iar joaca propriu-zisă devine doar un mod de relaxare. În acelaşi timp, dinamica jocurilor şi experienţelor de exprimare liberă se schimbă cu fiecare generaţie. Iar generaţia de acum învaţă prin joacă.

S-a scris foarte mult despre cum ar trebui să fie un manager bun, sunt școli care te pot învăța asta, sunt nenumărate definiții și tipologii. După 10 ani de antreprenoriat, îmi pun din ce în ce mai des această întrebare. Ce înseamnă, ce ar trebui să fac sau cum ar trebui să mă port cu colegii mei, astfel încât să spună despre mine că sunt un manager bun? Am un băiat de 4 ani și mi se întâmplă destul de des să fac comparații între rolul de părinte și rolul de manager. Mi-am dat seama că se întâmplă multe lucruri asemănătoare între creșterea și educarea unui copil și creșterea și managementul unei echipe, între parenting şi leadership.

De cele mai multe ori, noi, părinţii, încearcăm să influenţăm evoluţia copilului nostru, poate şi din nevoia de a-l proteja excesiv. Astfel nu ne dăm seama că îi îngrădim libertatea în general şi îl transformăm într-o variantă a noastră sau încercăm să îi oferim copilăria pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Haideți să aflăm dacă există o reţetă de succes în relaţia noastră cu copilul şi câtă libertate putem să îi oferim. 

Copiii activi sunt cei pe care nu ai cum să nu îi observi, fiindcă sunt peste tot. Îi recunoști repede, fiindcă sunt acei bebeluși care fac primii pași la 8-10 luni în loc de 11-13. Sunt acei copii care în loc să meargă, sar și se prind de liane. În loc să coboare scările, preferă să alunece pe balustrade în jos. Dacă au într-o încăpere o masă cu creioane colorate pe ea, vor vrea să se urce pe masă și apoi să sară pe unul din scaune, în loc să se așeze și să coloreze. Pe tobogan în parc se dau pe burtică cu capul în jos.

De multe ori ne întrebăm dacă relaţia dintre noi şi copilul nostru este asemănătoare cu a altor părinţi. Suntem curioşi să ştim cum evoluează relaţia, cum ar trebui să ne purtăm cu copilul mic, dar şi cu cel de vârstă şcolară şi care este reţeta, dacă există aşa ceva, pentru a avea o relaţie sănătoasă cu copilul nostru.

Părinţii din România nu sunt de acord cu temele inutile pe care copiii lor le primesc acasă, cu învăţarea pe de rost în loc de învăţarea logică şi preferă ca informaţiile care se regăsesc în actualele manuale să fie actualizate, arată studiul “Părinții, despre sistemul de învățământ de stat” al Smart Education. 

Prima oară am auzit de timp de calitate unu-la unu între părinte și copil la scriitorul Stanley Greenspan, timp pe care el îl numea „Floortime” – adică un timp de 20-30 de minute în care părintele stătea jos cu copilul și petrecea acel timp într-un mod pe care îl dorea copilul. Floortime era doar o metaforă pentru orice fel de timp cu copilul, atâta timp cât părintele nu direcționa jocul copilului. Apoi am auzit de noțiunea de „Timp special” la organizația mea dragă cu care eu m-am calificat ca instructor de parenting, Hand in Hand Parenting. Acolo limita de timp era mai flexibilă, undeva de la 5-10 minute în sus. 

Care sunt limbile străine pe care ar fi preferabil să le înveţe copilul încă din şcoala primară ca să aibă la maturitate un profil profesional vânat de angajatori şi competitiv pe piaţa internaţională a muncii? Headhunter-ul Irina Vasile, country manager al firmei de executive search Antal International, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de executive search, Sorin Faur, director HR, coordonator pentru zona Balcani la BDO Outsourcing Services, şi recrutorii Adecco au răspuns la aceste întrebări pentru ECONOMICA.NET.

Educaţia sexuală este un concept care naşte anxietate şi sfială printre părinţi. În rândul lor s-a instalat mitul conform căruia dacă vorbesc despre sex cu copiii lor, aceştia vor fi tentaţi să experimenteze de la o vârstă mai mică. “Dacă nu vorbim, nu le dăm idei”, ar fi o exprimare sintetică a acestei abordări. Cum este mai bine până la urmă?

Părinţii au responsabilitatea de a identifica nevoile copiilor şi a-i ghida, astfel încât să deprindă abilităţile necesare pentru a face faţă situaţiilor cu care se vor întâlni în viaţă, dar şi să aibă o carieră de succes. Este bine să folosim timpul liber al copiilor noştri pentru ca ei să se poată dezvolta, să-şi găsească acele activităţi care să reflecte nivelul de vârstă şi aptitudinile, să-i ajute să se exprime mai uşor, să capete încredere în ei şi să aibă iniţiative atât la şcoală, cât şi acasă.

Reţelele sociale fac parte din viaţa noastră zilnică şi au devenit practic o extensie a personalităţii noastre. Fie că vorbim de adulţi sau de copii. Ne trezim deschizând Facebook-ul, ne exprimăm gândurile şi postăm cele mai importante evenimente din viaţa noastră. Totuşi, cât de periculoase sunt acestea  pentru copiii noştri? Ce ar trebui să facem ca părinţi atunci când simţim că aceste medii dăunează copiilor?

Ce te face să zâmbeşti mai mult la finalul unei zile, o vânzare bună sau râsul copilului tău atunci când îl gâdili sau te joci cu el? Cred că putem să intuim răspunsul. Oricum, pentru a îmbina cele două joburi, până la urmă, trebuie să faci sacrificii şi să prioritizezi rolul cel mai important în funcţie de context.