De modul in care liderii isi seteaza agenda si isi traseaza obiectivele depinde succesul unei organizatii. In absenta unui leadership puternic, o companie pluteste in deriva. Este ca si cum unei ambarcatiuni i-ar lipsi si motorul si carma.
Modelul propus de firma de training Wilson Learning cu privire la leadership spune ca un lider trebuie sa fie, in acelasi timp, vizionar (adica sa-i inspire pe ceilalti), tactician (sa planifice obiectivele si activitatile), contributor (sa contribuie prin puterile proprii la atingerea rezultatelor) si facilitator (sa faciliteze relatiile dintre oameni).
Pentru toate astea, liderul trebuie sa stapaneasca perfect abilitatile de comunicare si de motivare. Potrivit lui Artemis Miropoulos, Managing Partner, Wilson Learning, "oamenii se simt antrenati in atingerea obiectivelor atunci cand liderul este respectat pentru ceea ce stie sa faca si atunci cand inspira incredere pentru modul in care stie sa comunice cu cei din jur".
Cele patru roluri enumerate mai sus trebuie sa fie integrate laolalta cu caracterul unui lider. Este foarte important ca omul care conduce sa aiba un comportament coerent, sa nu spuna un lucru si sa faca altul, sa investeasca incredere si pasiune in persoanele care-l inconjoara. El trebuie sa devina un mentor pentru ceilalti, adica sa le urmareasca indeaproape traseul si sa le faciliteze evolutia.
Artemis Miropoulos este convins ca abilitatile de leadership sunt intalnite la orice nivel de executie, nu doar in zona de top management. "Fiecare dintre noi are calitati de leader, care pot fi puse in valoare in functie de mediul in care ne desfasuram activitatea".
"Managerii au adeseori surpriza de a descoperi, prin evaluarile de la cursurile de leadership, ca imaginea pe care si-o fac ei insisi despre abilitatile lor de a influenta oamenii nu corespunde cu realitatea", spune Artemis Miropoulos. Din fericire, training-ul de leadership nu se limiteaza la a fotografia o stare de fapt, ci ofera si exercitiul de dezvoltare a acestor abilitati.
L-am intrebat pe Artemis Miropoulos daca piata romaneasca duce lipsa de Leadership Talent. Raspunsul a fost cat se poate de onest: "Cred ca exista potential de leadership in toate firmele, dar nu exista mediul operational care sa incurajeze, sa dezvolte si sa aplice practicile de conducere".