Functionarii publici se declara mai des impliniti in munca lor decat angajatii din sectorul privat. Acestia din urma, in schimb, se implica mai mult in activitate. Implicarea emotionala presupune insa si o apreciere corespunzatoare din partea sefilor. Doar 10% dintre angajati declara ca sunt foarte multumiti privind recunoasterea primita din partea managementului. 47% nu prea sunt multumiti sau sunt chiar total nemultumiti, iar 13% din angajati spun ca nivelul motivatiei la locul de munca este in crestere. Cei care au declarat ca motivatia lor este in scadere, au invocat in primul rand salariul prea mic, dar si lipsa recunoasterii de catre superiorii ierarhici, lipsa perspectivelor de evolutie in cariera, existenta unor criterii subiective de evaluare, atmosfera de la locul de munca. Numai 30% dintre angajatii romani sunt multumiti in privinta nivelului salariului. Muncitorii se situeaza chiar la niveluri si mai scazute (23%). Salariul ocupa primul loc in topul nemultumirilor exprimate de muncitorii din Franta, Italia si Spania. In celelalte tari se inregistreaza un echilibru intre importanta acordata salariului, sigurantei locului de munca si timpului consacrat muncii. 51% dintre respondentii romani declara ca intentioneaza sa-si schimbe locul de munca, iar 51% din angajatii romani fac parte din categoria "surmenatilor", "dezamagitilor", a celor a caror motivatie este in scadere. In Franta, procentajul dezamagitilor este aproape dublu, in Italia este cu cinci puncte procentuale mai mare. Dublu este si procentul "surmenatilor" italieni, iar in Cehia, procentul demotivatilor urca la 28 (fata de 6% inregistrat in Romania). Daca managerii vor acorda mai multa atentie calitatii vietii si multumirii la locul de munca, asa cum sugereaza respondentii (65%) sau dificultatilor personale (60%), sansa cresterii nivelului motivatiei angajatilor va fi mai mare.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.
Leadership
-
Somfy anunță numirea unui nou Managing Director pentru Europa de Est
Compania specializată în soluții de automatizare pentru locuințe și clădiri Somfy anunță numirea Małgorzatei Jasińska în funcția de Managing Director pentru Europa de Est. -
Cum conduci un ONG când pornești de la zero și ajungi să sprijini anual peste 1.300 de copii
Leadership în doi, pandemie, apoi un switch de roluri. Cătălina Rață povestește cum a preluat frâiele UiPath Foundation în plin proces de creștere. -
Articol susținut de ASCENDISDin Oxford, pentru România. Ștefan Dascălu, cercetătorul care înfruntă virusurile, impostura și dezinformarea
În 2015, Ștefan Dascălu a absolvit liceul și a plecat spre unul dintre cele mai prestigioase locuri de pe harta lumii academice: Universitatea Oxford. Acolo avea să devină cercetător în imunologie și, ani mai târziu, o voce puternică în lupta cu un alt tip de virus: dezinformarea. -
Poveste de brand: De la ce vine numele Cris-Tim
În spatele fiecărui brand puternic există, de regulă, o poveste care transcende cifrele și bilanțurile. În cazul Cris-Tim, acea poveste începe cu două nume: Cristina și Radu Timiș.