Experiența lui diversă, obtinută atât în tară cât și în internațional, se va adăuga conceptelor incluse deja în program, aducând un plus în zona de viziune, inovație, declanșare și gestionare a schimbărilor și coordonare a unor echipe multiculturale.
„Din toate ofertele pe care le-am primit, după terminarea mandatului meu în Korea, doar cea din partea companiei TREND CONSULT mi-a captat cu adevărat atenția, din cauza viziunii și a proiectului ambițios propus de ei. În 8 ani de senior management și un an petrecut într-o cultură total străină mie, am învățat că succesul sau eșecul unei organizații în mare măsură depind de cultură și nu doar de reguli, procese și structuri. Împreună ne propunem să contribuim decisiv la schimbarea culturii de business din România, generând un curent suportiv și constructiv, care va putea afecta pozitiv și societatea în care trăim.”
A reușit să influențeze și să schimbe de mai multe ori legi cheie pentru protecția mediului
Magor Csibi este licențiat în Științe Politice, în cadrul Universității Babeș-Bolyai, unde a urmat și un program de masterat. A fost asistent universitar, consilier pe probleme de educație al Președintelui Camerei Deputaților, Vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din Parlamentul European și a constituit platforma jurnalistică Think Outside the Box-www.totb.ro.
În aprilie 2011 a fost numit în funcția de Director de program pentru România la WWF, una dintre cele mai importante organizații internaționale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de tări, cu misiunea de a opri, la nivel global, degradarea mediului înconjurător și de a construi un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.
În timpul mandatului din România, echipa condusă de Magor a reușit să influențeze și să schimbe de mai multe ori legi cheie pentru protecția mediului, obținând succese ca recunosterea și protecția pădurilor virgine, interzicerea vânătorii speciilor protejate, interzicerea folosirii animalelor sălbatice în circuri sau oprirea dezvoltării microhidrocentralelor în arii protejate.
Tot echipa WWF a readus zimbrul în Sud-Vestul României după o dispariție mai bine de 200 de ani și a fost susținătorul cheie al orfelinatul urșilor din Munții Hășmaș, salvând peste 100 de ursuleți în ultimii 10 ani.
Din august 2017 până în prezent, Magor și-a continuat cariera alături de WWF Korea, unde, din poziția de director executiv, a contribuit la repoziționarea companiei, la creșterea performanței strângerii de fonduri și la revigorarea echipei. În această perioadă performanța echipei a crescut cu 511%, devenind unul dintre cele mai spectaculoase trenduri de creștere la nivel global.
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România.
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă.
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie.
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.
Compania specializată în soluții de automatizare pentru locuințe și clădiri Somfy anunță numirea Małgorzatei Jasińska în funcția de Managing Director pentru Europa de Est.
În 2015, Ștefan Dascălu a absolvit liceul și a plecat spre unul dintre cele mai prestigioase locuri de pe harta lumii academice: Universitatea Oxford. Acolo avea să devină cercetător în imunologie și, ani mai târziu, o voce puternică în lupta cu un alt tip de virus: dezinformarea.
În spatele fiecărui brand puternic există, de regulă, o poveste care transcende cifrele și bilanțurile. În cazul Cris-Tim, acea poveste începe cu două nume: Cristina și Radu Timiș.