Desculță în Amazon: Povești despre feminitate dintr-o alt fel de lume

27 mai 2019 Roxana Roseti

Luminița Cuna este în prezent consultantă pe proiecte IT la ONU, trăiește de 18 ani la New York, a reușit să fondeze un ONG, iar de anul trecut este și scriitoare publicată. Sunt doar câteva dintre reperele biografice ale Luminiței Cuna, originară din Cluj. Ea a reușit să activeze în domenii diferite și merge pe idea că, dacă ai o pasiune și ai curajul să o urmezi, este loc pentru tot în viață. A ajuns să lucreze în IT din întâmplare A terminat facultatea în Statele Unite, iar multe dintre colegele sale își doreau o carieră în finanțe. A știut de la început că nu vrea să intre în acel domeniu. Licenţiată în economie internaţională şi literatură franceză, specializată în dezvoltare durabilă și jurnalism, Luminița a reușit să se focalizeze și pe o altfel de lume, pe experienţele ei trăite acolo. Cum o interesa ce se întâmplă la nivel global cu mediul, cu soarta popoarelor indigene – care locuiesc pe teritorii bogate în biodiversitate, dar și în resurse naturale – a simțit că trebuie să-și extindă cunoștințele. Din pasiune pentru ecosistemul amazonian, a studiat în Marea Britanie și a obținut diploma de Masters of Science la University of London. „Desculță în Amazon“ În noiembrie 2018, Luminița Cuna a lansat în România cartea „Desculță în Amazon“ – care cuprinde experienţe şi poveşti trăite în jungle amazoniană. Ea vorbește despre cum să privim acest colţ de lume: junglă amazoniană nu este doar primitive și sălbatică, ci mai degrabă un loc care, dacă ne deschidem mintea, se dezvăluie ca o lume prea puțin explorată. Apărută la Editura Paralela 45, cartea a fost inclusă de scriitorul Marius Chivu pe lista sa cu „Cărțile anului pe 2018“, la secțiunea memorii de călătorii. Dacă am respecta natura așa cum o respectă ei, dacă am îngriji-o așa cum o îngrijesc ei, nu ne-am afla astăzi pe o planetă poluată, mâncând fructe și animale pline de pesticide și hormoni, nu ne-am confrunta cu schimbări climatice, cu perspective ecologice sumbre. Spune că un moment important din viața ei este cel când a câștigat, în 2011, premiul întâi la un concurs al publicației online Wonderlust and Lipstick. A fost câștigătoare la categoria „aventuri“, cu un articol în care povestea o scenă de vânătoare, inclusă și în „Desculță în Amazon“. În triburile Amazoniei, ea a fost tratată la început ca un musafir „Sângele îmi curgea rapid prin vene, alergam prin pădure cu viteză, într-un fel de reconstituire a unui act preistoric. Huaorani s-au oprit și atunci am auzit clar grohăituri. Băieții erau gata de atac. Fiecare mușchi, fiecare fibră din corp le era încordată ca un arc, gata să sară în acțiune. Simțurile lor funcționau la maxim. Avansau încet, grațios, cu mișcări de felină. Aveam impresia că în orice moment o să se transforme în jaguari și o să atace...“ Am vrut să aflăm și cum s-a perceput ea acolo, ca femeie, în Amazon, în mijlocul triburilor. „La început am fost tratată ca un musafir, ca o persoană care nu aparține lumii aceleia. Adică îmi erau premise locuri sau activități care se situau în domeniul bărbaților. Interacționam mai mult cu bărbații, ei fiind cei care făceau legătura cu oamenii din afara comunității. Întotdeauna am fost fascinate de cercul închis al femeilor, un spațiu misterios, greu de pătruns“, spune Luminița. Într-un sat în care a petrecut mult timp a început să fie împinsă în spațiul feminin după câteva luni de conviețuire cu indigenii. Să dăm un exemplu concret: în timpul unei ceremonii importante, bărbații aveau de adus în mijlocul satului niște trunchiuri de copaci cu o puternică semnificație spirituală. Femeile și copiii nu aveau voie să stea afară sau să vadă acele trunchiuri, până când șamanii nu spuneau toate rugăciunile de rigoare. Prin asta, ei alungau spiritele puternice care însoțeau acele trunchiuri. Așadar, în momentul în care grupul de bărbați a chiuit anunțându-și sosirea în centrul satului, Luminița a fost chemată rapid în casă de femei. Ușile au fost închise, iar ea s-a așezat cuminte în hamac. În ziua respectivă, în sat erau vreo duzină de albi, printre care și femei. Toți acei vizitatori – inclusiv femeile – au avut voie să participe la ceremonie, să facă poze – în timp ce ea stătea închisă în casă cu fete, femei și copii. I-a fost ciudă la început. Dar apoi și-a spus că mai bine să fie tratată ca o femeie de-a lor, decât ca o turistă. Femeile stăpânesc domeniul vieții Așa avea să afle că bărbații și femeile indigene au roluri bine definite. Că bărbații fac munci care necesită efort fizic – construiesc case, pescuiesc, vânează, taie lemne. Iar femeile sunt mai puțin vizibile în comunități. Domeniul lor este casa și tot ce ține de asta: îngrijirea copiilor, gătitul, culesul și prepararea maniocului din grădini. Uneori, ele își însoțesc soții la pescuit sau la vânătoare. Își petrec mai tot timpul în grup, independența și individualitatea – așa cum o înțeleg femeile de la oraș – nu le este cunoscută și, la drept vorbind, nici nu și-o doresc. Grupul asigură siguranța indivizilor. În junglă, pericolele sunt numeroase. „Femeile stăpânesc domeniul vieții – moașele au un rol esențial, ele ajută pruncii să vadă lumina zilei. Femeia educă generațiile viitoare, asigurând transmiterea tradițiilor. Ele iau parte la deciziile importante ale comunității și au puterea, ca orice femeie, să influențeze bărbații cu tot atâta îndemânare ca o femeie de la oraș. În ultima vreme, mai ales după contactul cu lumea din afară, femeia indigenă a început să se emancipeze. În unele etnii au apărut femei șamani, o evoluție culturală importantă, având în vedere că domeniul spiritual era, înainte, un spațiu exclusiv masculin“, explică Luminița. Cât de aproape sau cât de departe sunt femeile de acolo de lumea civilizată? Sau e lumea civilizată departe de ele? În unele privințe, Luminiței i se pare că femeile triburilor sunt mai avansate decât femeile din lumea civilizată. În comunitățile indigene există o etichetă de comportament care asigură armonia întregului grup. Nu există certuri în public, iar ranchiunile, geloziile, supărările sunt ascunse în spatele unei atitudini calme, politicoase. Au o diplomație înnăscută. „Femeile indigene sunt stăpânele absolute ale corpului lor, și-l îngrijesc, și-l supun unor tratamente de înfrumusețare, cum ar fi alungirea lobilor urechilor sau zgârierea pielii și spălarea micilor răni cu plante medicinale pentru a se fortifica. Au autonomie asupra propriului corp: ele decid ce fac cu el, inclusiv dacă păstrează sau nu o sarcină sau cui își oferă corpul. Corpul femeii este un spațiu sacru unde bărbații nu au nici un cuvânt de spus“.

Luminița susține liderii indigeni în lupta lor pentru a-și apăra drepturile și teritoriile Printre altele, Luminița este și producătoarea unui documentar despre huaoranii din Yasuni, „Ome: povești dintr-o lume care dispare“, care deja a câștigat premii internaționale. Participă anual la Forumul Permanent al Națiunilor Unite pentru Probleme Indigene, însoțind și sprijinind lideri indigeni în lupta lor pentru a-și apăra drepturile și teritoriile. De unde toată această pasiune? „De la prima călătorie în junglă am știut că o să mă întorc și că nu vreau să rămân doar o simplă turistă, că vreau să contribui și eu, după puterile mele, la păstrarea Amazonului și a indigenilor care locuiesc în el“. Așa a ajuns fondatoare de ONG și producătoare de documentar, cu scopul de a conștientiza publicul larg asupra realităților Amazonului și a oamenilor săi. În 2012 a fost invitată ca speaker la TedX Cochabamba în Bolivia, unde a vorbit despre responsabilitate socială, despre cum o pasiune s-a transformat în ceva concret, cu implicații sociale, respectiv ONG-ul prin care ajută comunităti indigene, la cerința lor. Și toate activitățile pe care le desfășoară prin intermediul Maloca Communities iau naștere în satele indigene. Băștinașii sunt cei care vin cu ideile de proiecte, ea este doar un catalizator – îi ajută să obțină ce își doresc ei (în măsura puterilor și după posibilități). Și, pentru că tot am vorbit despre femei, o întreb unde se situează drepturile femeilor indigene în această ecuație. „Femeile indigene suferă de o dublă discriminare, ca femei și ca indigene, ceea ce le face un segment vulnerabil al populației. Doar de curând a început să se vorbească în forurile internaționale despre nevoile și drepturile femeilor indigene“. O idee lansată de o femeie șaman Lecțiile pe care le-a învățat de la aceste comunități sunt importante: „Respectul față de natură. Indigenii depind în totalitate de ecosistemul în care trăiesc, de teritoriul lor. Dacă am respecta natura așa cum o respectă ei, dacă am îngriji-o așa cum o îngrijesc ei, nu ne-am afla astăzi pe o planetă poluată, mâncând fructe și animale pline de pesticide și hormoni, nu neam confrunta cu schimbări climatice, cu perspective ecologice sumbre. Noi, din lumea noastră de beton și sticlă, nu mai vedem că supraviețuirea noastră depinde de o natură sănătoasă – de acolo ne vin mâncarea, apa, aerul curat. Nu de la supermarket“. Ce urmează acestui întreg șir de provocări, de lupte? Rămâne de văzut: „Of, mă faci să îmi dau seama ce repede a trecut vremea. Mi-am dorit să locuiesc într-un oraș cosmopolit, unde abundă oamenii de toate națiile. New York a fost o alegere naturală. Ce urmează? Mai urmează călătorii, munca mea cu indigenii. Chiar de curând am primit un mesaj din Amazonul brazilian să ajut la organizarea unei întâlniri multietnice de șamani, o idee senzațională lansată de o femeie șaman – că tot am vorbit de femei indigene. Și mai urmează o carte“. Foto: Arhivă personală / Luminița Cuna