Povestea de viață e scrisă în noi
Roxana Roseti
Fiecare om are povestea sa de viață. Aceasta e fraza simplă, repetitivă cu care ne-am obișnuit. Iar calitatea vieții personale și profesionale reprezintă un subiect din ce în ce mai abordat în ultimul timp.
Specialiștii sunt de părere că avem nevoie să înțelegem mai bine cum ne construim relațiile sociale. Fie că este vorba de cele de familie ori de cele profesionale. De fapt avem nevoie de povestea noastră de viață, Cea scrisă în noi.
În ultimele decenii, analiza tranzacțională (AT) a fost utilizată ca model pentru a înţelege comportamentul uman, având aplicații în psihoterapie, consiliere, educație și dezvoltare organizațională. AT fiind o formă de psihologie socială dezvoltată la jumătatea secolului al XX-lea, de către medicul psihiatru Eric Berne. O formă de psihologie socială care conține elemente de psihanaliză și psihologie umanistă și cognitivă. E o teorie a personalității, bazată pe abordări la un nivel intern (psihologic) și extern (comportamental și relațional), care oferă o imagine asupra modului în care oamenii sunt structurați din punct de vedere psihologic.
Ceea ce înseamnă că noi, ca adulţi, de obicei nu mai suntem conştienţi de povestea de viaţă pe care ne-am scris-o pentru noi înşine. Cu toate acestea, o trăim ca pe propriul destin.