Skip to main content

antreprenori

    • Primul TIR, prima ciocnire cu birocraţia, prima tranzacţie - poveştile românilor de succes

      Fie că vorbim de Iulian Stanciu, CEO şi acţionar eMag, de fondatorul Altex, Dan Ostahie, Dragoş Petrescu de la Caru’ cu Bere, Florin şi Măriuca Talpeş (Bitdefender) sau Radu Georgescu (GeCad), toţi au ceva în comun – sunt antreprenori şi manageri care ridică, atât în România, cât şi pe plan internaţional, ştacheta întreprinzătorilor. Toate aceste nume mari, şi altele, au avut însă un început. Ezitări, greşeli, din care au învăţat. Un prim business cu care, eventual, ori au dat de pământ, ori au reuşit să îl vândă şi, de acolo, să construiască un mic imperiu. Cum au început antreprenorii români? Care au fost primele impresii ale redactorilor WALL-STREET.RO când i-au întâlnit şi ce părere subiectivă au, despre ei, în prezent, citeşte în articolul de mai jos.
    • Au renunțat la poziția de manager pentru a deveni antreprenori

      Care să fi fost motivația foștilor manageri de a se încumenta să treacă de la statutul de angajat la cel de antreprenor sau invers? Fie că a fost vorba despre câștigul financiar, fie că a fost o mare nevoie de independență sau, pur și simplu, o alegere conjuncturală – răspunsurile interlocutorilor noștri, veți vedea, diferă. La ce se gândeau înainte, ce temeri aveau, ce planuri făcuseră, ce au realizat din ce și-au propus vom afla chiar de la ei.
    • Antreprenorii caută să angajeze talente care să-i ajute să-și crească rapid afacerea

      59% dintre companiile de tip antreprenorial intenționează să crească numărul salariaților în acest an, marcând un salt procentual semnificativ faţă de nivelul de 47% din 2015, conform studiului EY Global Job Creation Survey 2016. Acest procent este de peste două ori mai mare față de cel al corporaţiilor (28%) care își propun să facă angajări în acest an. 
    • Facebook, NASA, Twitter şi SoundCloud, prezente la Techsylvania

      Peste 1300 de antreprenori, programatori și pasionați de tehnologie și inovație au interacționat timp de patru zile cu fondatori și manageri de top din scena de tehnologie internațională la Techsylvania, unul dintre cele mai mari evenimente din Estul Europei. Facebook, NASA, Twitter, SoundCloud, Prezi sau Coca-Cola și-au trimis reprezentați la Cluj în perioada 21-24 Mai, la Casa de Cultură a Studenților, pentru a inspira comunitatea IT & startup clujeană. 

    • Fonduri nerambursabile pentru antreprenori

      Guvernul a aprobat memorandumul privind susţinerea a patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, primele din cele zece programe naţionale adresate antreprenorilor în 2016.
       
    • Diversificarea în exces: arma antreprenorilor disperați

      În cei peste patru de ani de mentorat în business m-am lovit – în aproape toate proiectele pe care le-am derulat – de „magicul instrument salvator”: diversificarea afacerii din disperarea de a crește. În sens negativ, diversificarea poate fi o goană după oportunități sau așa-zise oportunități, pe termen scurt, care apar și dispar. Pentru că altfel, diversificarea controlată nu e rea deloc.
    • 10 cuvinte care-i fac pe ceilalţi să se simtă inferiori

      Ştiai că în fiecare limbă există mai multe cuvinte negative decât pozitive? De exemplu, cercetătorii au descoperit că majoritatea culturilor au cuvinte specifice pentru 7 emoţii de bază: bucurie, teamă, furie, tristeţe, dezgust, ruşine şi vinovăţie. Dacă observaţi, sunt 6 emoţii negative şi doar una pozitivă.
    • Premii de 5000 de euro pentru ideile de afaceri sociale ale studenților la competiția internațională Social Impact Award!

      Global Shapers, Social Innovation Solutions si Universitatea Alternativă organizează Social Impact Award România, competiția internațională ce încurajează tinerii dornici să aducă o schimbare în societate prin antreprenoriat social. Tinerii care își doresc să schimbe probleme sociale curente într-un mod inovativ sunt așteptați să aplice până pe 8 mai pentru premii în bani, mentorat, spațiu de lucru și participarea la Social Impact Award Europe Summit în Viena. 
    • Pogonaru: Micul antreprenor este tratat ca un infractor

      Antreprenorii români sunt dornici să facă afaceri, însă trăiesc cu teama că vor fi suspecţaţi ca fiind infractori. Legislaţia emisă de autorităţi precum ANAF pleacă de la premisa că antreprenorii sunt infractori. Este părerea președintelui Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru.
    • Cum aduci diaspora înapoi acasă

      Valorificarea capitalului reprezentat de românii plecați în străinătate a devenit prioritate națională, au anunțat președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș la conferința „Diaspora românească- vector de dezvoltare”, organizată de Administrația Prezidențială. Cum îi convingi pe cei care au emigrat în Vest pentru salarii mai mari, o societate mai puțin coruptă și școli și spitale mai bune să lase totul pentru a reveni sau măcar pentru a-și investi o parte din bani sau a împărtăși din cunoștințe cu cei de acasă? Sunt întrebări la care de acum se caută răspunsuri. Câteva soluții au fost propuse deja de către cei care au ales să se întoarcă, și-au deschis afaceri aici sau pur și simplu sunt interesați de acest subiect care ar trebui să ne facă tuturor viața mai bună.
    • Atelier Creatif, afacerea cu rochițe de lux pentru fetițe

       În copilărie, mama îi spunea că țara are nevoie de ingineri și că nu se poate trăi din design vestimentar. A ascultat sfatul, însă și-a urmat și visul. Astfel, Camelia Dunăre, o artistă în vârstă de 43 de ani, a pus bazele de curând Atelier Creatif by Camelia, un business care creează rochii de lux la comandă pentru fetițe și adolescente prețul lor fiind în medie de 1.000 de lei bucată .
    • Greşeli din care orice lider învaţă

      Majoritatea antreprenorilor şi liderilor fac planuri pentru viitor şi tot felul de strategii, dar uită să-şi analizeze eşecurile pentru că nu-i aşa, eşecurile reprezintă un preţ pe care toţi îl plătim pentru a cunoaşte succesul.
    • Ce citesc și ce recomandă antreprenorii români

      Începutul de an e prilej de meditație, planificare și auto-motivare. Până acum ar fi trebuit să ne fi analizat realizările și eșecurile anului trecut, să ne fi identificat punctele unde mai avem de lucrat și să fi făcut planul de acțiune. Ca să fie realizabile, planurile trebuie să fie flexibile, adică să poată include noi date care apar pe parcurs. Inclusiv ideile valoroase pe care le putem culege de la oamenii întâlniți sau din cărțile citite. Pentru o orientare mai ușoară revista CARIERE a cerut recomandări de la câțiva dintre cei mai importanți antreprenori români. 
    • Care sunt măsurile cu impact asupra micilor afaceri în 2016

      Antreprenorii pot fi un motor al creşterii economice şi sunt o sursă-cheie de locuri de muncă. Datele arată că ţările care susţin  antreprenoriatul au un nivel mai ridicat al generării de afaceri. Modificările de taxe şi măsurile  legislative apărute în 2015 susţin micile afaceri în România ?

Recomandările editorilor