Skip to main content

Companii

    • Economia circulară, tot mai importantă pentru companii

      În jur de 90% dintre responsabilii cu strategiile de sustenabilitate şi liderii din domeniul tehnologic cred că economia circulară va fi importantă pentru afacerile lor în următorii doi ani. Numărul acestora s-a dublat în ultimii doi ani, când doar 47% îi acordau importanță, arată un studiu online a UPS/GreenBiz despre economia circulară, realizat la nivel global. 
    • Voluntariatul schimbă comportamentul oamenilor şi al organizaţiei

      Implicarea ta ca voluntar dovedeşte, în opinia angajatorilor, că ai acele calităţi pe care orice companie şi le-ar dori de la angajaţii ei: responsabilitate faţă de mediul înconjurător şi grijă pentru viaţa personală şi profesională.  Este exact şi scopul campaniei Green Endorsement, care îşi propune ca tinerii absolvenți să conştientizeze faptul că timpul investit în mediu înseamnă timp investit în cariera lor. În funcţie implicarea în iniţiativa realizată de către Plantăm fapte bune în România, tinerii participanţi vor primi un certificat, care îi va ajuta apoi în carieră. Este prima campanie de acest gen din România, iar Revista CARIERE a stat de vorbă în exclusivitate cu reprezentanţii câtorva dintre companiile partenere.  
    • Peste 21 de hectare de teren din zona Negrileasa vor fi împădurite

      În primele două săptămâni ale lunii aprilie, o suprafaţă de 21,4 hectare de teren din zona Negrileasa va fi împădurită cu puieţi de molid, brad şi larice în cadrul acţiunii „Plantăm pentru o Bucovina Verde!”. La iniţiativă participă şi copii de la Centrul de Plasament „Mihail şi Gavriil” de la Solca, cooptaţi în activitatea de plantat de Asociaţia pentru Promovarea Educaţiei Elementare din Botoşana (ApPEE).
    • Cursuri de prim ajutor prin UberSMURD

      Pe 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății, utilizatorii Uber vor putea comanda prin aplicaţie un UberSMURD. În câteva minute, va ajunge la ei o mașină cu un voluntar al Fundației pentru SMURD, care va susține un curs de prim ajutor de bază, de 30 de minute. La finalul cursului, toți participanții vor primi o diplomă de participare.
    • Investiție de 15 euro pentru un pachet de rechizite

      Asociația OvidiuRo și Carrefour România fac un apel către companiile din mediul privat de a susține cu fonduri pentru rechizite școlare copiii săraci cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani, care beneficiază de Legea nr. 248/2015 și merg la grădiniță începând cu 15 februarie 2016. 
    • Premianţii Galei Premiilor Participării publice au făcut imposibilul posibil

      A VII-a ediţie a Galei Premiilor Participării publice (G3P) a premiat oameni şi organizaţii care au obţinut schimbări importante în comunitate prin intervenţii avute în decizii publice. CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică premiază anual persoane, organizaţii şi reprezentanţi ai administraţiei care demonstrează o schimbare de perspectivă în România.
    • Dacian Cioloș, prezent la concertul cultural și caritabil Hope Concert

      Prim-ministrul Dacian Cioloș va participa pe 10 aprilie la cea de-a patra ediție a Hope Concert pe care Fundația Hope and Homes for Children îl organizează în beneficiul copiilor vulnerabili. Hope Concert îi va aduce pe aceeași scenă pe violonistul Alexandru Tomescu, solistul Dan Bittman, pianistul Andrei Licareț, cântărețele Paula Seling și Feli, actorul Marius Manole, precum și Ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu.
    • Orange film aduce la cinema peste 150 de copii din medii defavorizate

      Orange film aniversează 3 milioane de coduri validate, 238.500 de ore de film vizionate și 6 milioane de clienți fericiți. De peste 10 ani, clienții Orange au ales să meargă miercurea la film alături de prieteni sau familie, pentru că un film bun se vede în doi, cu 2 bilete la preț de 1. La această aniversare specială, Publicis România și Orange, alături de Salvați Copiii, le propun clienților Orange să facă lucrurile puțin altfel și să doneze unul din cele două bilete cumpărate, unui copil care nu a mai fost la cinema.
    • 100 de angajați Adecco România consiliază în carieră 3.000 de tineri într-o singură zi

      100 de angajați din toate sucursalele Adecco din România îi ajută pe tineri să își crească șansele de angajare, cu ocazia ”Street day”. Evenimentul face parte din programul internațional Adecco “Way to work”, prin care Grupul Adecoo oferă tinerilor sprijin în carieră. În data de 17 martie, 32.000 de angajați ai Adecco Group vor interacționa cu peste 1.000.000 de tineri, dintre care 3.000 sunt din România.
    • “Îl căutăm pe celălalt”, o campanie de strângere de fonduri pentru cauze civice

      Sunt oameni care, prin consecvenţă şi determinare, îşi rup din timpul lor liber pentru a convinge primării şi ministere să îndrepte decizii ale administraţiei care nu corespund nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor. Fie că vorbim despre defrişarea unor arbori din parcul cartierului lor sau de construcţia unei clădiri înalte în faţa balconului lor. CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică a lansat o campanie de strângere de fonduri cu ajutorul cărora va oferi asistenţă gratuită unui număr mai mare de grupuri civice şi organizaţii care îşi propun intervenţii în decizii publice. 
    • Bucureştiul are primul container pentru reciclarea hainelor

      Din 10 martie, în faţa clădirii Ambasadei Republicii Cehe şi a Centrului Ceh, bucureştenii pot dona haine și încălțăminte pentru oamenii nevoiaşi în  primul container amplasat în Capitală. Astfel de containere există deja în peste 90 de localități din România, Cluj-Napoca, Sibiul şi Timişoara se numără printre ele.
    • Proiect de prevenție pentru dezastre naturale și domestice

      “Consolidăm comunități”, proiect de prevenție și intervenții pentru diminuarea riscurilor în caz de dezastre naturale și domestice, își propune să consolideze comunitățile în care există un risc ridicat de dezastre naturale, cum sunt cutremurele, inundațiile sau înzăpezirile, și domestice – incendiile.
    • Urbaniada premiază cinci proiecte comunitare

      "Brăila - Chercea Parc", "Izvoare urbane pentru comunitate", "Tandem Navigator", "Comuna universitară" și "Reactivarea cinematografului ARTA" sunt proiectele care s-au clasat pe primele cinci locuri în competiția Urbaniada și vor fi finanțate cu un buget total de 250.000 de euro.
    • Program de formare pentru tinerii instituţionalizaţi

      150 de tineri care se află în sistemul de protecţie socială, cu vârste între 16 - 26 de ani, vor beneficia de un programul de formare proiectul “Eu, Tu, El şi Ea - Noi ne reprezentăm!” care le va dezvolta abilitatea de a vorbi în public, de a-şi cunoaşte drepturile, de a-şi dezvolta abilităţile de a trăi independent şi de a se autoreprezenta în raport cu instituţiile statului. 
    • Curs online gratuit de educaţie managerială pentru ONG-uri

      ONG-urile care doresc să devină eficiente şi să aibă o educaţie managerială completă au ocazia să urmeze gratuit primul curs online  România dedicat exclusiv managementului sustenabil al organizației nonprofit. Cursul în format Massive Open Online Course (MOOC) este dezvoltat de Asociația Young Initiative.

Recomandările editorilor