Skip to main content

dobre marius

    • Al doilea job (sau schimbul doi)

      În offline-ul de business - acasă, în timpul liber - părinţii întâmpină provocări, unele diferite de cele ale generaţiilor anterioare în ceea ce priveşte viaţa socială şi emoţională a copiilor lor. De aceste noi sau vechi „puncte nevralgice” se ocupă psihologi, alţi specialişti şi studii care pot oferi multe căi de rezolvare, aşa cum am aflat de la Otilia Mantelers, practician pasionat de psihologia relaţiei părinte - copil.

    • Hot Desking-ul – între controverse şi eficienţă?

      În spatele celei mai celebre reclame din lume, realizată pentru Apple în 1984, a stat Jay Chiat, un personaj foarte influent al publicităţii din anii '90. După o lungă perioadă plină de succese, Chiat/Day, agenţia pe care o conducea, a intrat într-un con de umbră, aşa că Chiat s-a gândit în 1993 să revitalizeze viaţa angajaţilor săi din Los Angeles printr-o schimbare de paradigmă în felul în care aceştia urmau să lucreze.

    • Cum creştem o generaţie antreprenorială?

      Cu un segment de business care şi-a încetinit investiţiile şi economii care continuă să se contracte sau să crească într-un ritm aproape de zero, guvernele par să-şi fi epuizat resursele în încercarea de relansare a economiilor naţionale, de scădere a şomajului şi de readucere a încrederii populaţiei în sănătatea mediului economic şi în promisiunea unui nivel crescut al bunăstării. În oglindă, iniţiativele antreprenoriale susţin prin dezvoltarea lor inovaţia, un cuvânt mare pentru unii dintre noi, dar fără de care creşterea în multe economii nu ar fi posibilă, creează locuri de muncă şi conduc la creştere economică.

    • Ucraina pregătește răzbunarea pe țarul Putin: Shell va extrage în 2015 primele gaze de șist în această țară

      Ucraina și Royal Dutch Shell se așteaptă că deja din 2015 să înceapă extracția de gaze de șist din perimetrul Yuzovsk. Joi, cele două părți au semnat un acord de exploatare. Gazul de șit va permite Ucrainei să reducă dependența de importurile rusesti scumpe. Ucraina este gata astfel să urmeze exemplul altor țări europene, obosite de monopol Gazprom. Experții spun că acest lucru este o amenințare directă la adresa Gazprom.

    • Business în ritm de rock

      Normal, aţi spune că nu este o legătură palpabilă între cele două „entităţi”, muzică şi business. Ei bine, au destule puncte comune. Într-un business faci team-building pentru a capta noi idei, spre binele companiei tale, iar într-o trupă rock, dacă nu faci repetiţii cu toţi membrii trupei, nu ai cum să faci să „sune bine” piesele. Activităţile din business, produsele sau brandurile sunt echivalate în muzică prin versuri şi linii melodice atractive, cu acea armonie care le conferă unicitate. Şi iată un alt argument comparativ: o trupă, ca să reziste pe piaţă, trebuie să aducă mereu ceva nou. Aşa şi în business. De aceea vă propun să aflaţi despre experienţa unor artişti pentru care business-ul înseamnă muzică.

    • 3 din 4 români doresc ca fondurile publice de sănătate să fie direcționate atât către clinicile de stat, cât și către cele private

      Majoritatea populației din orașele mari (76%) și-au exprimat dorința ca fondurile publice de sănătate, cât și cele dedicate programelor naționale de sănătate specifice, să aibă o distribuție mixtă, atfel încât să fie direcționate atât către unitățile de stat, cât și către cele private, potrivit unui sondaj de opinie GFK, realizat la cererea MedLife. Procentul este și mai mare în cazul celor care au beneficiat deja de servicii de sănatate privată (80%).

    • Aproape 12.000 de joburi vacante așteaptă candidații potriviți. Te numeri printre ei?

      Odată cu venirea toamnei se pare că și angajatorii s-au pus pe treabă și vor să identifice candidații potriviți pentru locurile de muncă vacante. Iar acestea nu sunt deloc puține. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în data de 12 septembrie erau disponibile 11.906 locuri de muncă în întreaga țară.

    • 20 de ani pe scena publicității din România

      Lowe România aniversează primele două decenii de publicitate și inovație, de campanii memorabile, de premiere care au dat naștere unor adevărate trenduri. Una dintre primele agenții de publicitate full service din România pornea la drum în 1993 cu numele de Plus Advertising, sub conducerea Veronicăi Savanciuc și a lui Paul Radu.

    • Abordarea strategică a IT-ului, soluție de creștere a profitabilității?

      Într-o perioadă în care evoluția tehnologică are loc cu o viteză amețitoare, care pune o presiune foarte mare pe departamentele de IT din companii. Cum poate fi transformat departamentul de IT într-un generator de profit, cum poate ajuta o abordare strategică la atingerea acestui obiectiv, dar și care sunt instrumentele specifice abordării strategice a IT-ului am aflat de la Florin Scarlat, Business Development Manager al Bit Solutions, companie specializată în servicii de externalizare IT.

    • De ce nu au nevoie ţările în curs de dezvoltare de inovatorul revoluţionar Elon Musk

      © 2013 Harvard Business School Publishing Corp.

      Antreprenorul şi magnatul american originar din Africa de Sud Elon Musk şi-a dezvăluit recent planurile sale prin care propune crearea în SUA a unui sistem revoluţionar de transport super-rapid, denumit Hyperloop. Comunitatea din lumea tehnologică s-a obişnuit cu faptul că Musk forţează şi împinge mai departe graniţele; numele lui este asociat, de asemenea, cu PayPal – la care a fost co-fondator - şi companiile SpaceX, Tesla şi Solar City, iar el este un personaj aclamat pe scară largă.

    • Do leaders need dating sites?

      Recently I opened an account on LinkedIn, the professional network site. Clearly, I am not an early adopter when it comes to social media. And although I can’t live without being surrounded by fast speed internet and cloud technology nonstop, there are two areas that have always been off limits for me, those being social media and gaming. To me, the value of the output of these activities is significantly less than the value of the input. This is debatable, of course, but that is not the purpose of my article.

    • Mai sunt cercetători în România?

      Zona de cercetare şi dezvoltare este poate una dintre cele mai provocatoare pentru oamenii care deţin un job în aceast sector. De la identificarea unui posibil concept ce poate fi lansat pe piaţă la crearea şi testarea acestuia, aici este locul unde se întâmplă... magia. Dar care sunt provocările pe care le au de depăşit persoanele care lucrează în domeniu?

    • Inovaţia în business, o soluţie mai puţin folosită în Europa

      În fiecare perioadă economică firmele trebuie să-şi întărească toate competenţele inovatoare. De exemplu, în vremuri de recesiune companiile trebuie să caute soluţii creative într-un mediu economic dificil, iar în vremuri economice bune trebuie să facă acelaşi lucru pentru a putea lupta cu concurenţa şi pentru a avea profit.

    • De la o companie monopol la orientarea exclusivă către clienţi

      Într-o companie în care cultura organizaţională este marcată de tradiţie, inovaţia poate însemna un proces complex de redefinire, de la noi structuri departamentale până la schimbări la nivelul mentalităţii angajaţilor. Romtelecom, o companie care s-a transformat dintr-un monopol într-un jucător important pe piaţă, a reuşit să se redefinească orientându-se mai mult către clienţi.

    • Trei tipuri de conflicte și cum putem trece cu bine peste ele

      În ultimul timp, parcă mai des ca oricând, dau peste conflicte: și în viața personală, și în cea profesională. Fie printre prieteni, fie ajung și eu parte din vreunul, fie în echipele cu care lucrez ca și coach, fie între coachee-ul cu care lucrez și propriul șef ș.a.m.d. Se pare că am o lecție de învățat în acest sens, de tot dau de ele. Așa că m-am pus serios pe treabă și iată ce concluzii am tras!

Recomandările editorilor