Skip to main content

relatie parinte-copil

    • Nu lăsa școala să îți strice relația cu copilul tău! Cum se traduc notele mari în (ne)reușitele vieții de adult

      Presiunea de a performa în școală pare că nu a fost mai mare niciodată ca în timpurile pe care le trăiesc copiii noștri. Materiile devin tot mai dificile, concursurile au loc cu o frecvență ridicată, aproape săptămânal, opționalele își au locul lor prestabilit în programul supraaglomerat al copiilor, iar notele și calificativele trebuie să fie maxime. Să aibă vreun preț această goană după note bune, acumulare de cunoștințe cognitive? Și oare ce teamă se află în spatele ei?
    • Află despre tine, află despre copilul tău

      „Copiii învaţă să ia decizii când li se permite să ia decizii, nu când sunt obligaţi să urmeze instrucţiuni", spune Alfie Kohn, unul din autorii cu expertiză recunoscută la nivel mondial în ceea ce priveşte subiectul calitatea relaţiilor pe care le dezvoltă părinţii în timp cu copiii lor. Mai multe informaţii despre ideile şi cartea „Parenting necondiţionat” puteţi afla cu ocazia celor două conferinţe din data de 16 noiembrie, susţinute la Hotel Intercontinental, Bucureşti, eveniment organizat de Totul Despre Mame, cu suportul curatorului Monica Reu.

Recomandările editorilor