Skip to main content

metode invinge lenea

    • Trucul care te ajută să-ţi învingi lenea

      Închide ochii. Imaginează-ţi cum te ve simţi când vei termina proiectul acela care durează de luni bune. 

      Gândeşte-te apoi la teancul de documente ce se află pe biroul tău, conversaţiile pe care trebuie să le porţi cu clienţii sau colegii pentru a finaliza sarcinile care ţi-au fost atribuite, dar şi la finalul acelei prezentări care se apropie, când ţi se va lua o piatră de pe inimă că a ieşit totul cum trebuie.

      Oamenii de ştiinţă susţin că acest exerciţiu este util pentru a învinge procrastinarea.

Recomandările editorilor