“Manierismul ca stare este, din punctul meu de vedere, o constatare tardivă. Eu m-am trezit în starea de manierism, întrucât am ținut la tablou, țin la tablou în continuare, țin la tehnică, țin la viziune, țin la experiențele desenului. Pe fondul revoltelor actuale, generate de modernism și postmodernism, a trebuit și trebuie în continuare să-mi definesc poziția Și atunci, vrând-nevrând sunt un manierist în abordare, dar e o atitudine față de viziune, de tehnică, de pictura însăși și față de tablou, nu neapărat un peiorativ, așa cum este înțelesul comun al termenului”.