Procrastinarea poate lua multe forme. Poate că ne vin în cap multe motive pentru care amânăm îndeplinirea unei sarcini în loc să ne gândim la moduri în care o putem rezolva. Poate că prioritizăm greşit – adică preferăm să facem lucruri mărunte, cum ar fi să răspundem la emailuri care nu sunt urgente, în loc să ne facem timp să ne ocupăm de chestiunile mai complexe pentru că ni se pare prea dificil de gestionat în acel moment.

Putem avea impresia că suntem foarte ocupaţi şi nu ne vedem capul de treaă, dar în realitate să nu facem treaba pe care realmente o avem de făcut. Timp în care vedem cum se adună sarcini şi se rostogolesc peste noi ca un tăvălug.

Iar când se întâmplă asta, nu ne simţim prea bine în legătură cu noi şi munca pe care o facem. Prin urmare, cum am putea să ne raportăm la procrastinare astfel încât să nu ne mai avem senzaţia că suntem copleşiţi la job?