
“Îl căutăm pe celălalt”, o campanie de strângere de fonduri pentru cauze civice
Sunt oameni care, prin consecvenţă şi determinare, îşi rup din timpul lor liber pentru a convinge primării şi ministere să îndrepte decizii ale administraţiei care nu corespund nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor. Fie că vorbim despre defrişarea unor arbori din parcul cartierului lor sau de construcţia unei clădiri înalte în faţa balconului lor. CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică a lansat o campanie de strângere de fonduri cu ajutorul cărora va oferi asistenţă gratuită unui număr mai mare de grupuri civice şi organizaţii care îşi propun intervenţii în decizii publice.