Tinerii care nu au un loc de muncă și nu urmează o formă de studiu, dar care se angajează pentru prima dată, ar putea beneficia de o primă. Informația apare într-un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Acesta vizează modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Astfel, pachetul, care cuprinde, în total, 18 măsuri, propune introducerea primei de stabilitate pentru „Primul loc de muncă”. Aceasta va fi destinată tinerilor din categoria NEET (persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională). Scopul, spun inițiatorii proiectului, este sprijinirea acestor tineri să facă primul pas pe piața muncii și să rămână activi profesional.

Prima se va acorda lunar, timp de 24 de luni de la angajare, respectiv 1.000 de lei lunar în primul an și 1.250 de lei lunar în cel de-al doilea an pentru a încuraja continuitatea și dezvoltarea profesională. Acest sprijin completează beneficiile acordate angajatorilor, respectiv o subvenție de 2.250 lei/lună dacă încadrează în muncă astfel de persoane, înregistrate ca șomeri”, arată Ministerul Muncii într-un comunicat de presă.

Proiectul extinde, totodată, accesul la măsuri de sprijin în vederea ocupării persoanelor aflate în situații de risc. Victimele violenței domestice și ale traficului de persoane vor putea beneficia de servicii dedicate pentru integrare și reinserție pe piața muncii, pe perioade clar stabilite.

Aceste măsuri sunt menite să ofere o șansă reală de independență persoanelor care au trecut prin astfel de situații și să faciliteze reconstruirea vieții lor. În această situație se acordă și o subvenție de 2.250 lei/lună angajatorilor care încadrează în muncă astfel de persoane, dacă acestea sunt înregistrate ca șomeri”, mai arată sursa citată.

Măsuri pentru mamele cu cel puțin 3 copii

Pentru facilitarea ocupării, se introduce posibilitatea ca angajatorii care încadrează în muncă mame cu cel puțin 3 copii în întreținere, până la împlinirea vârstei de 18 ani, să poată beneficia de subvenționarea locului de muncă pentru o perioadă de 12 luni cu 2.250 de lei lunar, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

Astfel, ca să beneficieze de măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002, persoanele menționate mai sus trebuie să se înregistreze ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința.

Alături de subvenții, vor putea fi accesate măsuri precum: informare şi consiliere profesională; medierea muncii; formarea profesională; evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale etc.

Furnizarea de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă a serviciilor specializate se poate realiza și online, prin intermediul platformelor și sistemelor informatice dedicate, de la data la care acestea devin operabile.

Proiectul de lege mai propune:

  • includerea persoanelor din grupuri vulnerabile în categoriile eligibile pentru măsuri active de ocupare

  • creșterea vârstei de eligibilitate pentru subvenționarea angajării, de la 45 la 50 de ani

  • simplificarea procedurilor administrative

Locurile de muncă vacante declarate de angajatori în perioada ianuarie – iunie 2025 a fost de 307.881, din care 191.403 au fost declarate vacante în mod repetat de către angajatori.