traditii
-
Sărbătoarea creștină de duminică, 21 mai, este marcată în calendar drept “Sfinții mari împărați și întocmai ca apostolii, Constantin și Elena". -
Calendar Ortodox 2017. Am intrat în Săptămâna Luminată! Ce spune tradiţia populară românească
Calendar Ortodox 2017. Săptămâna aceasta, prima după Paşti, se mai numeşte şi Săptămâna Paştilor, Săptămâna Luminată, sau Săptămâna Albă.
Se spune că acesta este răstimpul când, până la Ispas, cerul este deschis. De asemenea, se mai spune că cine moare în acest interval merge de-a dreptul în rai, pentru că în tot timpul acesta uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului închise. -
Obiceiuri din Vinerea Mare
Vinerea Mare sau Vinerea Neagră este ziua in care Iisus a fost răstignit pe cruce, iar în această zi se ţine post negru. Astăzi nu se vopsesc ouă, nu se mai fac pască şi cozonac. -
Duminica Floriilor. Însemnătatea ramurilor de salcie. Ce se spune că e bine să facem azi
Creştinii ortodocşi sărbătoresc intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimile şi Învierea Sa. În tradiţia populară, ziua semnifică reînvierea naturii. De Florii îşi sărbătoresc ziua onomastică toţi cei cu nume de flori şi este dezlegare la peşte. -
Buna Vestire 2017. Tradiții, superstiții, obiceiuri. De ce i se mai spune și Ziua Cucului
Buna Vestire 2017 este sărbătorită de ortodocși în acest an pe 25 martie. Aceasta este o sărbătoare rânduită în cinstea Maicii Domnului. -
În credința populară azi se deschid porțile Raiului!
În această zi sunt prăznuiți cei 40 Sfinți Mucenici din Sevastia – cei care au refuzat să se închine idolilor, au fost întemnițați și bătuți cu pietre. -
Liliana Ţuroiu a fost nominalizată pentru titlul Femeia Anului
Artist plastic și designer, Lector Universitar Doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universității Naționale de Arte București și membru al Uniunii Artiștilor Plastici Profesioniști din România, Liliana Ţuroiu a fost nominalizată, luna aceasta, pentru titlul Femeia Anului la categoria Artă și Cultură. -
Cum a venit la români obiceiul împodobirii bradului
Bradul are o semnificație aparte la români. Fiind legat de mai toate sărbătorile și ritualurile, de la naștere, nuntă și până la moarte.
Simbolul bradului de Crăciun reprezintă, potrivit specialiștilor, o reminiscență a unui cult celtic, conform căruia pomul este o metaforă a axului lumii, a legăturii spirituale dintre Pământ și Divinitate. -
Seara de 24 decembrie deschide șirul sărbătorilor de iarnă
Sărbătorile lunii decembrie pregătesc la români, prin obiceiurile, ritualurile și practicile magice pe care le adăpostesc, sfârșitul și totodată începutul anului calendaristic.
Ajunul Crăciunului - seara de 24 decembrie, deschide șirul sărbătorilor de iarnă, care se desfășoară pe parcursul a 12 zile și se încheie în ajunul Bobotezei (6 ianuarie). -
Ritualuri: Azi e bine să nu muncești și să ai usturoi în casă!
Din bătrâni, ziua Sfântului Andrei mai este numită şi "Sântandrei", "Ziua lupului" sau "Noaptea strigoilor". Se crede că de Sântandrei, lupul devine mai sprinten şi îşi poate îndoi gâtul ţeapăn – de aici şi credinţa că "îşi vede lupul coada".
-
Nepoții de țărani își construiesc o comunitate online
Doi clujeni care au cumpărat un întreg deal în mediul rural pentru a crește o livadă de aluni și a dezvolta o fermă tradițională vor să creeze și o comunitate online neconvențională: de tineri care dezvoltă proiecte inspirate din stilul de viață tradițional. -
Vasilca şi douăsprezece boabe de struguri. Tradițiile noului an
Eram copil şi-aşteptam întâia zi din an cu-nfrigurare. Să văd păpuşa. Cât de mare au făcut-o, cât de frumoasă, cum au pictat-o. Şi, mai ales, dac-au luat cu ei şi mielul cel alb la colindat. -
Stimularea sectorului creativ, o prioritate pentru România
Afacerile vin din idei, iar ideile din creativitate. Din păcate, ne lovim de întrebarea de ce să susţinem creativitatea românească? Răspunsul la această întrebare se află în concluziile Forumului Naţional al Industriilor Culturale şi Creative din Bucureşti.
-
Festival de tradiții și meșteșuguri organizat de voluntarii Petrom
Sâmbătă, 1 septembrie, angajații Petrom au organizat primul Festival de tradiţii şi meşteşuguri din Clejani. Alături de membrii comunității, de societatea civilă și autoritățile locale, au fost readuse la viață tradiții și meșteșuguri clejănene, în cadrul unui eveniment cultural inedit.
-
5 obiceiuri cărora ar trebui să le pui capăt în 2012
M-am întors recent dintr-un concediu de o lună – cel mai lung pe care mi l-am luat vreodată, precum şi un răsfăţ şocant pentru un american. (Ca teremen de comparaţie, vara trecută mă agitam şi mă întrebam cum să fac să-mi iau două săptămâni de concediu, ca să mă pot deconecta).
-
Ivan Patzaichin şi plăcerea de a vâsli
În faţa recepţiei hotelului Esplanada din Tulcea, Ivan Patzaichin jalonează cu agilitatea fostului sportiv printre invitaţii Festivalului Internaţional al Bărcilor cu Vâsle Rowmania. Salută cu căldură pe toată lumea, ca şi cum i-ar cunoaşte de mult timp, şi îşi întreabă colaboratorii dacă au ajuns toţi, ca şi cum le-ar duce grija. Pe mulţi dintre ei îi cunoaşte, fiindu-i prieteni apropiaţi şi toată lumea îl cunoaşte pe el, multiplul campion olimpic la canoe. Ivan poartă tricoul galben al festivalului, pantaloni scurţi şi pantofi sport, iar părul îl ţine strâns în coadă.
-
O companie cu principii
Make the Difference este unul dintre mesajele pe care le transmite Wrigley angajaţilor săi, la nivel global şi numele programului prin care sunt recunoscute rezultatele speciale ale acestora. Cariere a aflat ce alte politici interne are compania pregătite pentru forţa sa de muncă.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.