toyota
-
Cu toții am auzit de Toyota, una dintre cele mai mari companii de automobile din lume, dar puțin știu povestea din spatele acestui nume. „Toyota” provine de la numele fondatorului companiei, dar și de la -
Şcolile de afaceri nu se obosesc să producă experţi în HR
© 2015 Harvard Business School Publishing Corp.
Cu câteva decenii în urmă, companiile americane făceau progrese pe frontul operaţiunilor, dar acum par să se fi rătăcit de pe drumul drept – iar şcolile de afaceri se află în acea poziţie din care le pot ajuta să regăsească direcţia cea bună. -
Maşinile hibride, soluţia „verde” de deplasare
Managerii care au grijă de mediul înconjurător în cadrul companiilor pe care le conduc sunt interesaţi de o viaţă cât mai „verde” şi în timpul liber. Utilizarea unei maşini hibrid poate fi o cale către o astfel de viaţă, cu atât mai mult cu cât poate fi şi mai ieftină.
-
Toyota schimbă foaia istoriei. Mașinile de serie cu autopilot
Producătorul auto Toyota Motor Corporation a anunțat că intenționează începând din 2015 să înceapă fabricarea în serie de mașini care vor putea schimba viteza, să întoarcă, să se oprească și să evite obstacole, fără asistența șoferului.
-
Cum arată noua Toyota Corolla
Toyota România a lansat cea de-a 11-a generaţie Toyota Corolla, cel mai nou model din gamă. Concomitent, partenerii autorizaţi Toyota din ţară vor prezenta noul model în cadrul unor evenimente de lansare la nivel local.
-
Ce să faci pentru ca organizaţia ta să devină „anti-fragilă”
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Multe dintre organizaţiile mari şi de succes sunt mai fragile decât par. Sunt organizaţii care cedează sub presiunea stresului. Vă amintiţi prin ce chinuri au trecut Kodak, Digital Equipment Corp. şi Washington Mutual? În vremurile lor de glorie, aceste companii erau jucătorii dominanţi de pe pieţele pe care operau. Dar aceste companii au dispărut de pe piaţă. Oare de ce sunt unele dintre companii mai flexibile şi mai rezistente la şocuri şi probleme decât altele? Ce anume face ca o companie să fie mai bine „echipată” pentru a face faţă stresului? Şi de ce sunt atât de puţine companii „anti-fragile” – adică sunt chiar mai puternice atunci când sunt supuse la stres?
-
LOCURI DE MUNCĂ. Toyota, Oracle şi Groupama, companiile cu cele mai multe joburi
Toyota, Oracle, Groupama, Biofarm sau Armato Services sunt companiile care au disponibile în această săptămână cele mai multe locuri de muncă.
-
BMW şi Toyota angajează specialişti români pentru Germania şi Belgia
Marii constructori auto se bat pe specialiştii români. În ultimele zile zeci, BMW şi Toyota au fost postate pe site-urile de recrutare zeci de posturi pentru centrele din Germania şi Belgia.
-
Doua modele de business, doua studii de caz
De-a lungul timpului, marile companii se confruntă cu tot felul de oportunităţi şi ameninţări. Fie că este vorba de fidelizrea clienţilor sau de majorarea vânzărilor după perioade de turbulenţe economice, companiile trebuie să caute tot timpul soluţii pentru a ieşi din impas. În unele cazuri răspunsul îl reprezintă simplificarea structurii de conducere şi o implicare mai mare a top managementului în activităţile de zi cu zi ale companiei.
-
Ce reprezinta pentru un manager revenirea intr-o companie?
Anul 2010 a debutat cu cateva reveniri spectaculoase la carma unor companii din Romania. Dupa un an sabatic, un mandat scurt intr-o alta firma sau dupa derularea unor proiecte in alte organizatii, cativa manageri romani au revenit la carma companiei pe care au condus-o vreme indelungata, unde si-au castigat renumele sau in care si-au inceput cariera. Ce reprezinta o astfel de miscare in cariera lor, cum se simt la inceput de nou mandat si, mai ales, cum a fost perceputa absenta lor pe piata muncii?
-
Reteta pentru criza: schimbare revolutionara sau intoarcere la esenta?
"Iesiti din tipare" este, probabil, cea mai des enuntata deviza a scolilor de business. Cu toate acestea, si organizatia mea si toate canalele media sau invatatii lumii pacatuiesc, probabil, prin incalcarea acestei reguli de aur.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.