scoala
-
Până nu demult, era privit relaxat de către părinţii care motivau că „aşa sunt copiii”. Iată că acum este luat în serios. Vorbim despre bullying – care se referă la comportamentul de hărţuire constantă şi -
Proiectul care își propune să creeze noua generație de specialiști români în printare 3D
Printarea 3D reprezintă un domeniu revoluţionar, care deja schimbă lumea, dând naștere unor meserii inovative. În România există oameni, companii, care își doresc să facă parte din această revoluție. Și să susțină tinerii din România -
Mărturisire de credință pentru școală
Doar o mărturisire de credință este prea puțin când vorbim despre școală. „Instituția” care ne susține în căutarea permanentă de a avea sens. De a conta pentru noi și cei din jur. Școala este, probabil, -
Daniela Vișoianu: “Trebuie să știm ce fel de țară vrem să fim“
“Unde e România în geografia mondială, europeană a educației? De ce merg la școală copiii din România? Trebuie să știm ce fel de țară vrem să fim peste 50 de ani, ca să știm ce -
Școala a devenit o Cenușăreasă socială
În continuarea materialelor despre educația în era revoluției digitale, Mircea Bertea, Director al Colegiului Național Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca, Profesor asociat Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, Expert -
Cei șapte ani de acasă. Escaladarea expresiei
Cei șapte ani de acasă ai mei sunt încă acolo, cuminți, în penarul minții mele. În ceea ce privește lumea, educația, școala (toate pe tărâm românesc) lucrul rău nu este faptul că am înaintat în -
O lecție financiară de neuitat
De Ziua Mondială a Economisirii, bucureștenii și cei din localitățile învecinate sunt invitați să își unească forțele cu mii de români din toate colțurile țării pentru a stabili un nou record al României: cea mai -
Back to school. România: Repere ale anului școlar 2018-2019
Calea spre o conducere eficientă începe de la școală, după cum afirmă Julie Davenport, fondator și director executiv al Good Energy. Davenport adaugă de asemenea, că scrierea și comunicarea ar trebui să fie “literă de -
Fragilitatea educațională din inima societății
“Analfabeţii secolului XXI nu vor fi cei care nu ştiu să scrie şi să citească, ci aceia care nu pot învăţa, dezvăţa şi reînvăţa” - Alvin Toffler. Cu acest motto, L'Express abordează o temă sensibilă: -
Homeschooling în România. Soluție reală sau extravaganță de moment?
Despre educația de acasă a început să se vorbească în România abia anul trecut, când Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au retras fiica de la școală și au decis s-o educe în sistem homeschooling. De atunci, se tot discută aprins pe tema asta, iar întrebarea la care încă nu există un răspuns clar este dacă homeschooling-ul reprezintă sau nu o alternativă serioasă la sistemul de învățământ instituționalizat din țara noastră.
-
850 de eleve, provenind din medii modeste, sunt încurajate să își continue studiile
Elevele de liceu din România care provin din medii modeste optează frecvent pentru locuri de muncă necalificate, după examenul de Bacalaureat (pe care îl reușesc deseori în procent mai mare decât băieții). Și aceasta din cauza lipsei mijloacelor financiare necesare pentru continuarea studiilor. -
Nevoia de spectacol
Întâlnirea prilejuită de Asociaţia Erudio cu matematicianul Solomon Marcus pe 13 martie, 2013, la Teatrul Excelsior, a fost ca un vals pe scena marilor idei. El a făcut o pledoarie pentru spectacol, prin care înţelege – tot ce ne reţine atenţia şi se manifestă în jurul nostru, în aer şi pe pământ. Potrivit lui, celula biologică este un extraordinar spectacol, creierul uman – tot aşa.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.