scenarist
-
Un actor desăvârșit, care a trecut prin toate stările posibile în rolul lui Sebastian, personajul din cea mai nouă peliculă a lui Andrei Crețulescu, un regizor cunoscut, mai ales pentru Constelații, dar și un dramaturg talentat, care a pus în scenă una dintre cele mai cunoscute piese istorice ale lui Shakespeare, Richard al II-lea. Vorbim de Radu Iacoban, care a vorbit în interviul acordat Revistei CARIERE despre succes, cum e să fii tu însuţi într-o lume în care viteza pare să ne guverneze vieţile, autocunoaştere, dezvoltare personală şi profesională. -
Născut sub steaua fără nume, pe 18 octombrie: Mihail Sebastian
Mihail Sebastian, pe numele său adevărat Iosef Mendel Hechter, s-a născut în data de 18 octombrie 1907, într-o familie de evrei din Brăila. Cunoscut eseist, scenarist si nuvelist, Sebastian s-a remarcat prin opere precum Accidentul sau Orașul de Salcâmi, dar mai ales prin lucrarea, Steaua fără nume. -
Creatorul de conţinut
După ce a lansat şi promovat primul său lung metraj, “Tatăl-fantomă”, în calitate de scenarist şi regizor, Lucian Georgescu a revenit în industria de publicitate, propunându-ne o nouă definiţie a ceea ce înseamnă advertisingul şi „renovând” agenţia căreia i-a dat viaţă în urmă cu un deceniu: GAV.
-
"Rocker" şi realizatorii săi, la primul eveniment KINObservator din 2013
Aseară, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) a găzduit proiecţia filmului ROCKER, una dintre primele premiere româneşti importante ale anului 2012. Proiecţia a fost urmată de o discuţie cu regizorul şi scenaristul Marian Crişan, actorii Alin State, Crina Semciuc şi Ionuţ Nicolae, directorul de imagine Tudor Mircea, monteurul şi regizorul secund Tudor Pojoni, sound designer-ul Mihai Bogos, directoarea de producţie Andreea Tănase şi coordonatoarea de producţie Simona Pătraşcu.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.