sarbatoare
-
Din bătrâni, ziua Sfântului Andrei mai este numită şi "Sântandrei", "Ziua lupului" sau "Noaptea strigoilor". Se crede că de Sântandrei, lupul devine mai sprinten şi îşi poate îndoi gâtul ţeapăn – de aici şi credinţa că "îşi vede lupul coada".
-
E sărbătoare: Sfântul Andrei - patronul spiritual al românilor şi ocrotitorul României
30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, are o semnificaţie deosebită pentru poporul român. Aceasta deoarece Sfântul Andrei este cel care a adus creştinismul pe meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor şi ocrotitorul României. -
Vasilca şi douăsprezece boabe de struguri. Tradițiile noului an
Eram copil şi-aşteptam întâia zi din an cu-nfrigurare. Să văd păpuşa. Cât de mare au făcut-o, cât de frumoasă, cum au pictat-o. Şi, mai ales, dac-au luat cu ei şi mielul cel alb la colindat. -
Semnficația Crăciunului
Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos / Isus Hristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12sărbători domnești (praznice împărătești) ale Bisericilor bizantine, a patra mare sărbătoare după Paști, Rusalii șiVinerea Mare. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. -
De Sărbători alege stilul tău natural!
Sărbătorile sunt momentul acela din an când ne găsim timp pentru familie și prieteni … și pentru noi înșine. Așa că, dacă ești în căutarea unor ținute care să îți pună în valoare feminitatea și să te facă să te simți în largul tău în orice context, aducând totuși o notă sofisticată look-ului tău, cu siguranță stilul Mathilde ți se potrivește! -
Istoria zilei de 24 decembrie
Fiindcă suntem în prag de sărbătoare, vă spunem că în anul 1818, austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun "Silent Night". Acesta nu este însă singurul eveniment din această dată. -
Rochii pentru Crăciun și Revelion
Luna sărbătorilor de iarnă este una plină de strălucire și eleganță, care nu se poate celebra decât printr-o ținută desăvârșită, în compania unor oameni plini de entuziasm. Dacă ți-ai propus să sărbătorești de Crăciun și Revelion, în cadrul unui restaurant elegant, YOKKO îți pune la dispoziție ținute stilate și rafinate, care te vor transforma într-o adevărată divă. -
Veste excelentă! O nouă zi liberă pentru români
Ziua de 24 ianuarie, în care marcăm Unirea Principatelor Române, a fost declarată oficial sărbătoare legală. -
Recomandare: Cartea Anul Regelui
Semnat de ASR Principele Radu al României, albumul este o prezentare amplă a vieţii Familiei Regale, aşa cum se desfăşoară ea pe parcursul unui an întreg, în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau vizite oficiale, dar şi în momentele de zi cu zi. -
Omul din spatele mastii
Mastile folosite candva in ceremoniile de Anul nou in satele romanesti, pot fi vazute acum doar in targuri sau in galeriile muzeelor de arta populara. In Nordul Moldovei, in localitatea Harlau, judetul Iasi, Bogdan Birzu le confectioneaza de cand era copil.
-
Litera vă invită la serile de lectură Nobel!
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Litera le urează tuturor cititorilor săi Un An Nou cu Prea multă fericire! și le oferă serile de lectură Nobel, dedicate cărții Prea multă fericire, de Alice Munro – câștigătoarea Premiului Nobel pentru literatură 2013.
-
1 iunie – De la clipe în familie la gesturi caritabile
1 iunie este Ziua Internaționala a Copiilor, iar micuții cu siguranță vor primi cu bucurie marea sărbătoare. Dacă nu știți încă ce surpriză să le oferiți celor mici, vă prezentăm în continuare câteva sugestii care să vă ajute să vă hotărâți: de la ateliere creative, la evenimente caritabile care să vină în ajutorul copiilor mai puțin norocoși.
-
Majoritatea românilor vor petrece Paștele și vacanța de 1 mai alături de familie
Aproape jumătate dintre români își vor petrece vacanța de 1 mai în compania familiei, iar peste 60% dintre orășeni vor alege să sărbătorească Paștele alături de cei dragi, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center. Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, urban, în perioada 18 – 23 aprilie 2013. Au fost intervievate 1.138 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 70 ani.
-
St. Patrick’s Day – o petrecere universală
Există o zi a anului când străzile marilor oraşe ale lumii se îmbracă în verde. Pe 17 martie, sfântul protector al Irlandei dă tonul distracţiei. Paradele uriaşe pe străzi, prăjiturele în formă de trifoi şi râurile de bere Guinness anunţă Ziua Sfântului Patrick.
-
Guinness celebrează St Patrick’s Day în puburile din întreaga ţară
Guinness, berea stout numărul 1 în lume, va sărbători St. Patrick’s Day între 15-17 martie, weekend în care şi-a propus să aducă spiritul petrecerilor irlandeze în cele mai mari puburi din România, pregătind surprize marca Guinness, în stilul „Paint the Town Black”.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.