rasnov
-
Dino Parc Râșnov a lansat pe 29 noiembrie, în premieră, „DinRo Expo”, o colecție inedită de exponate 100% românești. -
Cel mai mare zburător din lume a ajuns la Râșnov, în cadrul unei expoziții inedite
Expoziția, în care se află și Hatzegopteryx, cel mai mare animal zburător din lume, a fost inaugurată în prezența Președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a Viceprimarului Râșnovului, Liviu Butnariu, a Primarului Hațegului, Marcel Goia, și a paleontologilor de la Universitatea București. -
Șase principii pentru a construi o afacere de familie solidă – de la Florin Madar, CEO-ul grupului Temad
În cazul în care acționarii unei afaceri antreprenoriale au părţi relativ egale într-o firmă, cel mai rău lucru este ca unul dintre ei să încerce să-şi impună viziunea „cu forţa”, fără a ţine seama de ceilalţi asociaţi. Divergenţele de opinie se pot rezolva numai prin dialog și comunicare adecvate. În opinia lui Florin Madar, CEO-ul grupului Temad, personalităţile complementare ar putea avea cel mai mare randament într-o asociere dacă se pot armoniza, în primul rând, prin recunoaşterea meritelor fiecăruia. -
Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, la inaugurare
Cum mergi pe Drumul Național 73 și te întâlnești cu Râșnovul, vei găsi și cel mai mare parc de dinozauri din Sud-Estul Europei: se deschide vineri, după o investiție de 5 milioane de euro și o muncă de un an de zile. Cu o suprafață totală de 1,4 hectare, parcul găzduiește 45 de dinozauri în mărime naturală, cu caracteristici atestate științific. Alături de ei, căsuțele din arbori, un cinematograf 7D, trasee de tiroliene, magazine de suveniruri, dar și alte surprize își așteaptă vizitatorii începând cu 12 iunie 2015. -
Jazz-ul rasuna in Transilvania
Fundatia Culturala JAZZ FESTIVALS & EVENTS, in parteneriat cu Compania de Administrare a Domeniului Bran, organizeaza, in perioada 29-31 august 2014, a II-a editie a festivalului JAZZ AT BRAN CASTLE, care se va desfasura in ambianta unica a Castelului Bran si a Bisericii Evanghelice Rasnov.
-
Filme, documentare si concerte in incheierea Festivalului de Film Istoric Rasnov
Festivalul de Film Istoric continua la Rasnov cu filme de renume, concerte si prelegeri, pana pe 10 august. In acest weekend, organizatorii au pregatit pentru pasionatii de istorie si cinematografie productii precum „Walesa: Man of Hope” (2013), „Cyril si Methodius” (2013), „Barbara” (2012), „The Book Thief (2013)”, concerte cu Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, Celelalte Cuvinte, Junetrip, The Flamenco Thief si discuţii cu specialişti contemporani în istorie şi politologie.
-
Primaria Rasnov mareste lefurile cu 25% inainte de marea reducere salariala!
Salariile angajatilor din primaria Rasnov vor fi majorate cu 25% incepand cu 1 iunie, a declarat Adrian Vestea, primarul orasului, care si-a motivat decizia prin faptul ca functionarii ar putea renunta la slujbe, existand astfel riscul ca institutia sa nu-si poata continua activitatea.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.