qatar
-
Venitul excedentar realizat din exportul de energie şi populaţia redusă, de doar 2,2 milioane locuitori, fac din micul emirat din Golf cea mai bogată naţiune de pe pământ, Autoritatea de Investiţii din Qatar, entitate înfiinţată în urmă cu 12 ani deţine un portofoliu investiţional de 338 de miliarde de dolari, fiind pe locul 11 într-un top al fondurilor de investiţii suverane din lumea întreagă. -
5 lucruri interesante despre Qatar, acolo unde opulenţa şi exploatarea imigranţilor merg mână în mână
Qatar se află în centrul unei crize diplomatice, care a pus pe jar lumea arabă. Însă această țara nu face de obicei subiectul unor știri difuzate la nivel internațional, cu toate că e o forță în regiune, așa că am făcut o scurtă listă ce curpinde cinci lucruri interesante despre micul stat aflat în conflict diplomatic cu vecinii săi. -
Criză diplomatică în lumea arabă. Cetățenii români afectați de situație pot solicita asistență consulară
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt au anunțat închiderea spațiului aerian și a porturilor maritime pentru toate mijloacele de transport ale Qatarului.
Decizia coordonată luată de cele trei țări arabe după o aprigă dispută în legătură cu susținerea pe care Qatarul o acordă Frației Musulmane, cea mai veche mișcare islamistă din lume. -
Cultura planificării și a muncii. Noile provocări din Qatar
Pentru prima dată în ultimii 15 ani, Qatarul a prevăzut pentru 2016 un deficit bugetar, cifrat la 12 miliarde de dolari. Deficitul se va menține în 2017 și 2018, pentru echilibrarea balanței fiind avute în vedere măsuri de austeritate și introducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA). -
Topul celor mai bogate țări din lume. Pe ce loc se află România
Qatar, Luxemburg și Singapore, deși sunt printre cele mai mici state din lume, sunt și cele mai bogate la nivel mondial, potrivit unui top realizat de Global Finance. -
Casa de modă Cavalli se vinde pentru 450 milioane euro
Designerul italian Roberto Cavalli a demarat negocieri cu fostul proprietar al Gucci, fondul privat de investiţii din Bahrein, Invescorp, privind vânzarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la casa de modă Cavalli, după ce discuţiile cu grupul britanic Permira au eşuat, scrie Financial Times, citând surse apropiate tratativelor.
-
Europa are puține alternative la gazul rusesc
Numai Statele Unite și Qatarul ar putea înlocui gazul rusesc. Dar construcția infrastructurii necesare durează ani de zile, scrie cotidianul francez Les Echos.
-
Noul imperiu arab
Qatar deține cel mai înalt zgârie nori din Uniunea Europeană (Shard Tower) și centrul comercial mondial Harrods. Ambele se află la Londra. Micul stat din Golful Persic este cel mai mare acționar individual al companiei franceze Lagardere și al legendarei mărci de bijuterii Tiffany. Qatar posedă, de asemenea, o cotă semnificativă din capitalul firmelor germane Volkswagen-Porsche și Siemens.
-
Qatar: 200 miliarde dolari pentru Campionatul mondial de fotbal
Pentru organizarea campionatului mondial de fotbal din 2022, Qatar intenționează să cheltuiască 200 de miliarde de dolari. O sumă care va deveni, cu siguranță, un record absolut.
-
Ce castigi cu adevarat de pe urma unei experiente profesionale in strainatate
O tema recurenta a mass-media din ultima vreme este aceea a exodului de personal calificat din Romania catre „tarile calde” (unele chiar la propriu), in cautarea de noi oportunitati profesionale si materiale.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.