punctualitate
-
Succesul profesional se bazează pe bune maniere. De la călătorii de afaceri, șefi, servicii clienți, colegi, comportamentul la locul de muncă este, cu siguranță, cel care îți asigură viitorul într-o companie. Eticheta la birou în aceste vremuri competitive nu a fost nicicând mai importantă. -
Punctualitatea în jurul lumii
Crezi că punctualitatea este o valoare de bază a oamenilor? Poate doar pentru tine. În fapt, această „calitate” nu este altceva decât o construcție socială, ceea ce o face să varieze, să existe sau nu, de la o țară la alta. -
Ce trăsătură comună au cei care întârzie tot timpul
Potrivit unor studii științifice, citate de către Diana DeLonzor, coach în dezvoltare personală, în volumul intitulat 'Never Be Late Again' („Niciodată să nu mai întârzii”), „lipsa de punctualitate este înnăscută și această problemă ar putea fi adânc încrustată în lobii creierului”. -
Patru obiceiuri pe care le au numai oamenii punctuali
Ştii momentul acela din sala de cinema, când filmul a început de câteva minute, dar spectatorii întârziaţi continuă să sosească, să-i ridice în picioare pe ceilalţi şi să bâjbâie prin întuneric după scaunele libere, spre iritarea celorlalţi? În mod sigur îl ştii, iar cei mai mulţi dintre noi am fost şi în ipostaza în care căutăm scaunul liber, dar şi în cea în care suntem ridicaţi în picioare.
-
Practicile de business „de şcoală veche” merită reînviate
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Comunitatea de afaceri pare să fie obsedată de ceea ce autorul Michael Lewis a numit “noul lucru nou”: încrederea în acea schimbare în bine care a dus, în lumea corporatistă, la nenumărate avansuri tehnologice, organizaţionale şi sociale. Este motivul pentru care acum mediul de lucru din fabrici prezintă mai multă siguranţă, maşinile-hibrid sunt mai ieftine, echipele de conducere din sălile de consiliu ale corporaţiilor sunt din ce în ce mai diverse, iar comunicarea instantanee a devenit ceva obişnuit. Progresele făcute sunt cu adevărat bune, iar comunitatea de afaceri a făcut reale avansuri în ultimii 60 de ani.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.