produse bio
-
Produsele organice câştigă popularitate în toată Europa, inclusiv în România, unde tot mai mulţi consumatori sunt dornici să plătească mai mult pentru un produs, teoretic, mai sănătos. ECONOMICA.NET vă spune cât este adevăr şi cât este marketing din ce spun producătorii şi furnizorii de alimente bio. -
Prezenţă românească de prestigiu la BIOFACH 2014
După 20 de ani, 2014 este anul în care agricultura României va deveni competitivă, dar pentru a stabiliza producţia trebuie investit masiv, începând cu irigaţiile, dar şi în alte sectoare, a spus recent ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Daniel Constantin, în întâlnirile cu aproape1.000 de fermieri şi autorităţi locale, primari, consilieri locali de la Ploieşti şi Văleni, în cadrul procesului de pregătire a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
-
Afacere de poveste. Piaţa produselor bio - noul boom pentru investitori
Aflată în faza de pionierat, piaţa produselor bio din România este formată 80% din importuri, deşi avem şi noi agricultură ecologică. Mai scumpe decât cele din import, ecologicele româneşti sunt mai apreciate afară, unde puterea de cumpărare este cu totul alta. Şi-au făcut însă loc pe piaţă producătorii şi comercianţii care au ştiut să se diferenţieze şi să aducă sortimente greu de găsit şi în alte părţi. O nişă care creşte de la un an la altul, pentru că Europa Occidentală este flămândă de produse curate.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.