predictii
-
Compania SAP, lider de piață pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri, a lansat la zece predicții despre cum se vor schimba diferite concepte în domeniul HR la nivel global. Aceste predicții sunt bazate pe expertiza SAP în dezvoltarea de soluții de Human Capital Management (HCM), utilizate de peste 6.400 de clienți din 60 de industrii din întreaga lume. -
10 genuri diferite de povestiri pe care le poţi relata cu ajutorul datelor
© 2014 Harvard Business School Publishing Corp.
Timp de aproape un deceniu am tot auzit că un bun analist specializat în analiza şi managementul datelor cantitative este în stare „să spună o povestire cu ajutorul datelor”. Partea narativă este – alături de reprezentările vizuale ale datelor rezultate din procesul analitic – o cale importantă de comunicare a unor rezultate analitice către nişte oameni care sunt non-analitici sau nu sunt experţi în procesele de analiză.
-
Ce ne rezervă viitorul
Spre sfârșitul anului 2013, m-am dus la... seara predicţiilor. Mi-a sunat bine din prima, pentru că îmi plac predicţiile şi oamenii care şi le asumă. Să urci pe o scenă şi să spui ce crezi că se va întâmpla e un act de curaj. Şi e interesant. Cine n-ar vrea să adune specialişti din mai multe domenii care să-şi dea cu părerea despre viitor?
-
10 predicţii scandaloase pentru 2014
Saxo Bank, bancă globală de investiţii, specializată în tranzacţionări online şi investiţii pe pieţele financiare internaţionale, a lansat ieri, 17 decembrie, deja celebrele “predicţii scandaloase” pentru anul viitor. Deşi probabilitatea ca oricare dintre predicţii să se adeverească este redusă, ele sunt deduse de analiştii Saxo Bank, bazându-se pe o serie de evenimente politice şi de piaţă care au fost considerate atunci improbabile.
-
Nouriel Roubini avertizează: Vin vremuri negre pentru piața aurului
Explozia prețului la aur din ultimii ani – de la 800 de dolari/uncie la începutul anului 2009, la peste 1.900 de dolari în toamna lui 2011 – au fost caracteristicile specifice unei bule. Acum însă, această bula se sparge, scrie profesorul american Nouriel Roubini în paginile cotidianului economic francez Les Echos.
-
Opt predictii facute de George Soros: Acum, important e sa supravietuiesti, nu sa te imbogatesti!
Omul de afaceri George Soros a facut 8 predictii economico-politice destul de sumbre pentru acest an, intr-un interviu acordat cu ocazia intrunirii grupului Tiger 21.
-
4 scenarii pentru evoluţia zonei Euro în 2012
Yael Selfin, Director PwC: „Ţări precum Marea Britanie, SUA şi ţările central şi est-europene, printre care şi România, s-ar putea să se confrunte cu scăderea nivelului exporturilor şi cu probleme ale sistemului bancar.“
-
Piata locala de media si divertisment va inregistra al treilea cel mai rapid ritm mediu anual de crestere din CEE
Piata romaneasca de media si divertisment va inregistra o rata medie anuala de crestere de 9,1% in intervalul 2010-2014, ajungand la o valoare de 3,5 miliarde USD la nivelul anului 2014, cu circa 60% mai mare fata de valoarea de 2,3 miliarde USD din 2009, potrivit editiei de anul acesta a raportului PricewaterhouseCoopers (PwC) „Global Entertainment and Media Outlook”.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.