piraterie
-
Avertisment Google. Gigantul IT a anunțat că, în 2016, numărul site-urilor piratate a crescut cu 32%, iar trendul este unul ascendent. -
Acord istoric între Google și Microsoft. Ce decizie au luat cei doi giganți IT
Google și Microsoft au ajuns la un acord ce poate fi considerat unul istoric. Cei doi giganți au decis ca în perioada următoare să scoate de pe prima pagină a motoarelor de căutare site-urile de piraterie. Această măsură va fi valabilă doar pe teritoriul Marii Britanii. -
Câte locuri de muncă se pierd în România anual, din cauza pirateriei
România este a doua dintre ţările cele mai afectate de pierderi de vânzări din cauza contrafacerii (mai mult decât dublul mediei UE). Conform studiilor, 7,4 % din vânzările din nouă sectoare se pierd din cauza falsurilor care există pe piaţă. Hainele, jucăriile, articolele sportive, bijuteriile, genţile de mână şi muzica sunt câteva dintre sectoarele afectate. -
Chinezii acuză Apple că vinde copii piratate ale unor cărţi pe App Store
Un grup de 22 de autori chinezi, reuniţi într-un grup denumit Alianţa pentru drepturile scriitorilor, au dat în judecată Apple, acuzând compania că vinde, prin App Store, copii nelicenţiate ale cărţilor scrise de ei, informează agenţia de presă Xinhua, care nu precizează tribunalul unde se va judeca procesul.
-
Mii de joburi ar putea fi create prin reducerea pirateriei software cu 10% in urmatorii 4 ani
Reducerea actualei piraterii software din Romania cu 10 puncte procentuale in urmatorii 4 ani ar genera 3.711 locuri de munca, arata un un studiu realizat de International Data Corporation („IDC”) pentru Business Software Alliance (”BSA”). De asemenea, reducerea pirateriei ar aduce 573 de milioane USD la PIB, venituri suplimentare de 498 de milioane USD pentru industria IT locala, precum si 87 de milioane USD incasari aditionale din taxe pentru guvern.
-
Pirateria si Contrafacerea
Odata intrata in Uniunea Europeana, Romania trebuie sa se conformeze normelor impuse si sa lupte cot la cot cu europenii impotriva pirateriei si a furtului intelectual. Se pare insa ca autoritatile nu se lupta cu morile de vant, numarul produselor contrafacute fiind in continua scadere.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.