pacienti
-
Affidea România, împreună cu platforma eTELEDOC, lansează oficial serviciul de telemedicină. Măsura vine în sprijinul pacienților care se află în vacanță, locuiesc în străinătate sau nu pot ajunge fizic la clinică. Consultațiile se desfășoară online, -
Un model de business dezvoltat odată cu nevoile pacienților
Noi standarde în ceea ce privește terapiile, soluții inovative, campanii și proiecte al căror scop este nu numai acela de a sensibiliza societatea românească, ci și de a demonstra ce se poate face în domeniul sănătății. -
„Împreună pentru fiecare zi de mâine”, sau despre cum o platformă poate fi mai mult decât implicare
„Ne bucurăm să vedem că doar în doi ani am inițiat și ne-am implicat în proiecte care au generat deja schimbări pozitive în rândul membrilor comunității căreia îi aparţinem. Oamenii, pasiunea lor, alături de convingerea că ei înșiși sunt un catalizator al faptelor bune au contribuit la succesul acestor proiecte”... -
Un medic la 345 de locuitori, ultima statistică INS
Sistemul de sănătate avea în 2016 57.300 de medici, aceasta însemnând că unui medic i-au revenit în medie 345 de pacienţi, relevă datele INS. -
Bonusurile ar trebui legate de valoarea oferită clienţilor, nu de îndeplinirea ţintelor de vânzări
© 2014 Harvard Business School Publishing Corp.
De ce să elimini ţintele de vânzări, care sunt instrumentul prin care-i evaluezi, motivezi şi recompensezi pe agenţii tăi de vânzări?
S-ar putea ca aceasta să fie întrebarea pe care am auzit-o cel mai frecvent din 2011, când GlaxoSmithKline a schimbat legătura dintre, pe de o parte, partea din salariu plătită sub formă de bonusuri pe care o acordam reprezentanţilor noştri de vânzări pentru produsele farmaceutice comercializate în SUA şi, pe de altă parte, numărul de reţete care erau, în cele din urmă, prescrise şi „vândute” pentru un medicament anumit. La urma urmei, legarea bonusurilor de îndeplinirea ţintelor de vânzări este o tactică de motivare ferm consacrată şi folosită de-a lungul şi de-a latul unui spectru larg de industrii.
-
Astăzi este ziua pneumonologiei româneşti. ÎNGRIJORĂTOR: Un milion de pacienţi asmatici în România
România are la ora actuală aproximativ un milion de pacienţi astmatici, cinci milioane de potenţial bronşitici şi mai bine de un sfert din populaţie (27%) cu dependenţă nicotinică, reiese din cifrele Societăţii Române de Pneumologie (SRP). Tocmai de aceea, anul trecut, cu ocazia unei manifestări ştiinţifice, o companie farmaceutică importantă şi SRP au lansat propunerea de înfiinţare a unei Zile a Pneumologiei Românesti, pe 3 octombrie.
-
Castelul tinereţii veşnice
Tinereţea veşnică este un vis pe care orice muritor l-ar dori transformat în realitate. Iar atunci când există cea mai mică şansă de a rămâne tânăr cât mai mult timp, majoritatea dintre noi se grăbesc să profite de ea. Un exemplu în acest sens este clinica Ana Aslan din Otopeni , unde terapia cu Gerovital H3 atrage anual mii de pacienţi, în căutarea beneficiilor aduse de preparatul celebru inventat în urmă cu decenii.
-
Majoritatea bolilor au cauze psihologice
„Funcţiile corpului spun întotdeauna adevărul“ spunea Alfred Adler, creatorul Psihologiei Individuale. Aproape fiecare medic de familie a întâlnit în activitatea sa cazuri de pacienţi care acuzau suferinţe acute ce nu puteau fi însă diagnosticate prin investigaţii medicale, consulturi de specialitate.
-
„Artă pentru viaţă” – un program de terapie prin artă în beneficiul pacienţilor din spitale
Servier Pharma, cel mai mare laborator farmaceutic independent din Franţa, cu o prezenţă de 20 de ani pe piaţa locală, anunţă lansarea proiectului „Artă pentru viaţă” ce îşi propune să ofere alinare prin artă pacienţilor din cinci spitale din ţară.
-
2 din 10 reprezentanti medicali isi vor schimba locul de munca in 2011
19% dintre reprezentantii medicali intentioneaza sa isi schimbe locul de munca in urmatorul an. In acelasi timp, doar 2% dintre reprezentantii medicali vor schimba domeniul/ industria, iar 2% vor porni o afacere pe cont propriu, arata un studiu realizat in randul reprezentantilor medicali de IordacheIordache T&D, cu sprijinul Mercury Research.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.