NESsT
-
Antreprenorii români care doresc să își dezvolte afaceri cu impact social pot accesa finanțări rambursabile de până la 100.000 de dolari, printr-un program dedicat persoanelor greu angajabile. NESsT, în colaborare cu IKEA Social Entrepreneurship și -
NESsT lansează Competiţia pentru Întreprinderi Sociale 2015
Cofinanţată de Elveţia prin intermediul Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, competiţia se lansează azi, 9 februarie 2015. -
NESsT a investit 1 milion de dolari în dezvoltarea întreprinderilor sociale din România
Suma investită de către organizaţia internaţională NESsT în susţinerea dezvoltării întreprinderilor sociale din România, cu sprijinul partenerului său strategic, Romanian-American Foundation, a depăşit, recent, 1 milion de dolari.
-
Astăzi se lansează Competiția NESsT pentru Întreprinderi Sociale 2013!
Astăzi, 6 iunie 2013, se lansează cea de-a IV-a Competiție NESsT pentru Întreprinderi Sociale, organizată de către Fundaţia NESsT România, în parteneriat strategic cu Romanian-American Foundation și cu susţinerea Citi România. Competiţia se adresează atât organizaţiilor non-guvernamentale, cât şi întreprinderilor mici şi mijlocii sau persoanelor fizice interesate să dezvolte o întreprindere socială.
-
Întreprinderile sociale, aduse în lumina reflectoarelor la prima ediţie a Zilei Întreprinderilor Sociale
Miercuri, 7 noiembrie 2012, a avut loc, la Hotel Novotel din Bucureşti, Ziua Întreprinderilor Sociale, eveniment organizat de Fundaţia NESsT România, care a reunit peste 30 de întreprinderi sociale din România, Ungaria, Croaţia, Cehia şi Slovacia, precum şi oameni de afaceri, decidenţi din domeniul politicilor publice şi reprezentanţi a numeroase organizaţii non-guvernamentale din ţară.
-
O româncă este printre cei 20 de tineri leaderi din lume care vor participa la programul Eisenhower Fellowships
Roxana Damaschin-Ţecu, Enterprise Development Director pentru Europa în cadrul Fundaţiei NESsT, a primit prestigiosul titlu de Eisenhower Fellow şi va face parte dintre cei 20 de tineri leaderi din întreaga lume care vor participa în anul 2012 la programul oferit de Eisenhower Fellowships.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.