munca in echipa
-
Mândrie, invidie, competitivitate, proastă comunicare, lipsa resurselor, un leadership defectuos. Toate acestea sunt motive care pot duce la conflicte în echipă. Școala, tehnologia, diferențele dintre generații sunt alte cauze, externe, care influențează negativ echipa. Există soluții? -
Ce își doresc angajații într-o companie?
Munca în echipă, calitatea și mulțumirea clientului sunt primele trei valori trăite efectiv de angajații companiei FM Logistic. Ei și-ar dori pentru viitor mai multe valori din categoria „People First Culture”, cum ar fi recunoaștere, încurajare, comunicare deschisă. -
Cum îți folosești colegii ca să avansezi în carieră
Pas cu pas, cu cariera înainte: dacă ai ambiție și urăști plafonarea, sigur ai încercat să avansezi. Sau ți-ai schimbat serviciul când ai realizat că nu ai altă soluție pentru a evolua. Dacă privești cu atenție la tot ce se întâmplă în jurul tău, poate ai observat că avansarea nu ține doar de tine, ci și de mediu, de locul de muncă în sine, dar mai ales de colegi. Nu degeaba vei auzi mereu întrebarea: „cum lucrezi în echipă?”. Fix munca în echipă și modul în care lucrezi cu ceilalți pot fi argumentele decisive când va veni vorba de promovarea ta. Iar pentru a munci bine cu echipa, îți vor fi suficiente trei sfaturi, furnizate de Mashable. -
Muncă în echipă şi deschidere către dialog – realităţi sau vise organizaţionale?
Munca în echipă este una dintre cerinţele care se regăseşte aproape în toate anunţurile de angajare, dar şi pe lista de valori a multor companii. Cum arată, de fapt, o organizaţie care pune accent pe o astfel de dimensiune? Ce valori şi ce motivaţii au membrii respectivei organizaţii, dar mai ales liderii ei? Şi cum putem face ca acest concept să nu fie doar o altă formă fără fond?
-
Munca în echipă - dincolo de aparențe
"Cum imbunatatesc calitatea de membru al unei echipe?", "Cum responsabilizez membrii acesteia?" si, mai ales, "Cum pastrez dinamismul echipei al carui lider sunt?". Acestea sunt intrebari foarte firesti pentru un lider ingrijorat de productivitatea echipei si de succesul afacerii sale. In acest sens, Jim Bagnola vine sa schimbe mentalitatea despre teaming in conferinta Leading Teams organizata de fundatia Leaders Romania pe 13 mai 2008.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.