minciuna
-
Timpul nu lipsește niciodată, dar prioritățile alese greșit creează această impresie. Fiecare zi oferă același număr de ore pentru toți, însă felul în care oamenii își distribuie atenția și energia face diferența. Într-o lume în -
Minciuna, un rău necesar din viața noastră. Cum a ajuns creierul să se obișnuiască cu ea și de ce stă la baza evoluției umane
„Orice prost poate să spună adevărul, dar e nevoie de un om cu cap ca să ştie să mintă bine”, spunea Samuel Butler. Iar cercetătorii susțin afirmația, demonstrând, științific, că Minciuna stă la baza evoluției umane, că oamenii inteligenți au tendința de a minți mai mult și mai des, dar și cum se obișnuiește creierul cu ea: “noi toţi am învăţat să minţim atât de bine, încât chiar şi noi să credem o parte din propriile noastre invenţii”.
-
7 motive ca să îţi minţi echipa
Când vine vorba de minciună, sopul nu scuză întotdeauna mijloacele, dar sunt momente când mai bine eviţi să spui adevărul. Mai ales la serviciu, unde trebuie să jonglezi între interesele echipei, ale companiei, dar şi cele personale. Desigur, un şef nu trebuie să mintă, dar atunci când adevărul poate avea consecinţe nefaste, trebuie să găsească o modalitate de a nu spune lucrurilor pe nume. L Express.fr prezintă 7 motive ca să îţi minţi echipa. -
Urăști minciuna? Cum să-i „miroși” pe cei care nu spun adevărul
Orice om, indiferent de cultura din care face parte, reacționează la fel atunci când este fericit, trist, când este surprins, când este mânios, când este dezgustat sau când îi este frică. Este vorba despre gesturile pe care le facem și de care nu suntem conștienți. Sau, cel puțin, asta este ceea ce ne-au spus cercetătorii! -
Când minciuna se plătește... mai bine
Dacă vrei niște sfaturi despre negocierea salariului sau mărirea acestuia întotdeauna le vei găsi în literatura de specialitate și revistele de profil. Și aici, la Cariere, nu o dată v-am sfătuit care sunt cele mai bune strategii atunci când vă avântați într-o renegociere de salariu. Însă până acum nu v-am spus un adevăr simplu și limpede: dacă vrei să câștigi dublu la un nou loc de muncă, trebuie să minți în legătură cu cât câștigai anterior. -
10 semne că şeful tău e un laş
Dacă superiorul tău direct minte, îi spune fiecărui angajat ce vrea să audă, nu aplanează conflictele faţă în faţă, poate e timpul să încerci să schimbi echipa în care lucrezi sau chiar locul de muncă. Potrivit unui articol publicat pe LinkedIn de Rob Wyse, care a lucrat pe post de consilier în comunicare timp de decenii şi care a observat şi a lucrat cu sute de şefi, cei mai buni manageri sunt cei sinceri. Cei care îşi recunosc propriile slăbiciuni, abordează direct controversele şi nu se fac că o anume problemă nu există până când ea devine una şi mai gravă.
-
„Să fiu sincer...”
Uneori auzim asta spus aşa sau într-o exprimare asemănătoare. Starea de a fi sincer se pare că are, aşadar, nevoie de o introducere declamativă. Este un eveniment care trebuie anunţat ca şi cum nu s-ar întâmpla oricum şi oricând. Pare a fi un privilegiu pe care conlocutorul este dispus în acel moment să ni-l facă.
-
Opt motive psihologice pentru care oamenii buni fac lucruri rele
Linia dintre bine și rău este maleabilă, crede psihologul Philip Zimbardo, și aproape oricine poate fi convins să o treacă când se află sub presiune. Așa cum Zimbaro și alți antropologi au arătat într-o serie de experimente, acțiunile pe care le considerăm rele - înșelătoria, minciuna, furtul și mult mai rău de atât - nu sunt generate de caracter, ci de anumite situații, informează Business Insider.
-
De ce își mint șefii angajații?
Aseară am stat de vorbă cu o prietenă care s-a mutat de câțiva ani peste hotare – de aproape patru ani. Încă încearcă să se convingă că nu e pentru totdeauna, dar în același timp spune că nu vede cum ar putea să-și facă un viitor care să fie lipsit de grija zilei de mâine aici, pe plaiurile mioritice.
-
Ce faci când valorile tale sunt contrare valorilor companiei
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Autenticitatea este, pe bună dreptate, lăudată ca fiind o virtute. Şi totuşi, ca toate virtuţile, te poate face să intri în necazuri, mai ales dacă o exprimare directă a valorilor tale se “ciocneşte” de valorile pe care este bazată cultura de la locul tău de muncă.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.