Skip to main content

mediu

    • „Plantăm fapte bune în România” îmbinăm soluţiile din agronomie şi silvicultură în beneficiul comunităţii

      „Plantăm fapte bune în România” (PFBRo) este iniţiativa care dă o nouă utilitate terenurilor cu probleme. Fie că sunt agricole degradate, cu alunecări de suprafaţă sau profunzime sau ameninţate de fenomenul deşertificării, oamenii care aleg să planteze fapte bune ajută la creşterea unor păduri în 10 comunităţi cu probleme de mediu.

    • Au început înscrierile în competiţia de Construcţii Durabile cu premii de 2 milioane de dolari

      Premiile Holcim pentru Construcţii Durabile reprezintă una dintre cele mai importante competiţii dedicate construcţiilor durabile din punctul de vedere al reputaţiei şi acoperirii internaţionale. A patra ediţie a concursului, care oferă premii totale în bani în valoare de 2 milioane de dolari, este acum deschisă pentru înscrieri. Competiţia caută atât proiecte de top din partea profesioniştilor din cadrul industriei, cât şi idei îndrăzneţe din partea „Next Generation”, care să contribuie la dezvoltarea durabilă în arhitectură, construcţii, inginerie civilă, peisagistică şi proiectare urbană, precum şi în domeniul materialelor şi tehnologiilor de construcţii.

    • Romania Green Building Council Awards și-a desemnat câștigătorii

      Luni, 10 iunie, Romania Green Building Council a premiat cele mai reușite proiecte și inițiative sustenabile realizate în anul 2012, în domeniul construcțiilor. Evenimentul, aflat la cea de-a patra ediție, susține anual cele mai ambițioase și inovatoare demersuri românești având rezultate demonstrate și un impact major în îmbunătățirea mediului de viață.

    • Au început înscrierile la Green Business Index


      Asociaţia Green Revolution anunţă deschiderea înscrierilor pentru Green Business Index (GBI), barometrul responsabilităţii faţă de mediu a companiilor din România. În perioada 15 mai – 31 iulie 2013, în funcţie de sectorul de activitate căruia îi aparţin (servicii/comerţ şi industrie/producţie), companiile sunt invitate să se înscrie gratuit pe website-ul oficial al proiectului, www.gbindex.ro, şi să completeze online setul de şapte chestionare care vizează: dezvoltarea sustenabilă, impactul asupra mediului, transportul sustenabil, utilizarea resurselor, starea clădirilor, achiziţiile verzi şi managementul deşeurilor.

    • Contabilizarea mediului: Cinci riscuri care pot afecta afacerile

      Protejarea mediului înconjurător ca și capital natural și factor al succesului este una dintre principalele responsabilități ale mediului de afaceri, considera 81% dintre profesioniștii în domeniul contabil care au participat la studiul "Capitalul natural - Ce cred contabilii", realizat de ACCA (Association of Chartered Certified Accountants) și KPMG în 50 de țări.

    • De ce să mă simt bine când pot să mă simt excelent?

      Dacă îmi încep articolul prin a spune cât de importantă este atitudinea, cum stă la îndemâna noastră să alegem să ne simțim bine sau… mai puțin bine, probabil că vor fi mulți care vor spune „Daaaa, mare noutate! Știu asta foarte bine!” Și totuși… de ce sunt atât de multe fețe mohorâte pe stradă? De ce sunt atâtea persoane care își urăsc șeful și care se complac în situația respectivă? De ce sunt atâtea persoane care cred că merită mai mult, dar continuă să se plângă?

    • Lipsa strategiei şi scuza incertitudinii în mediul de afaceri

      © 2013 Harvard Business School Publishing Corp

      Când întreb directorii executivi din mediul de afaceri despre strategia companiei lor – sau aparenta lipsă a vreunei strategii – îmi răspund adesea că nu pot sau nu vor „să facă strategie”, pentru că mediul în care operează se schimbă prea mult. Nu există suficientă certitudine ca să poţi stabili şi aplica o strategie în mod eficient, spun ei.

    • Circuitul ambalajelor in natura

      Protejarea mediului ar trebui sa intre in atributiile de zi cu zi ale fiecaruia dintre noi. Una dintre aceste atributii este legata de reciclarea ambalajelor, dar nu de orice fel, ci cele din industria alimentara. Fara reciclare, circuitul materialelor in natura ar putea avea efecte nefaste asupra mediului. Asadar, ar trebui sa luam in considerare implicatiile actiunilor noastre directe de fiecare data cand punem gand rau mediului.

    • Caut responsabilitate. Exclusi indiferentii

      Insa, inainte de a o irosi, trebuie sa va ganditi ca pentru fabricarea unei tone de hartie sunt taiati aproximativ 20 de copaci. Ce ar trebui sa facem pentru a proteja mediul? Una dintre cele mai simple metode de conservare a mediului este sa reciclam. Fie suntem la locul de munca, fie acasa, trebuie sa fim responsabili.

Recomandările editorilor