managementul stresului
-
După două decade în secolul XXI, putem să ne uităm înapoi și să ne întrebăm câte dintre problemele secolului XX am reușit să depășim. Dacă secolul XX a însemnat un salt fantastic în ceea ce -
Cum faci față stresului: Schimbă-ți perspectiva asupra situației!
Dacă te-aș întreba când a fost ultima dată când NU ai fost stresat, ce ai răspunde?
Nivelul stresului este unul ridicat la românii care locuiesc și lucrează în mediul urban. Peste 80% dintre aceștia manifestă -
”Nu stresul ne omoară, ci reacția noastră la stres”
Este cel mai cunoscut citat din Hans Selye, ”părintele” conceptului de stres. Cu alte cuvinte, gestionarea situațiilor stresante se află în legătură directă cu modul în care ne raportăm noi, ca persoane, la stresori.
Stresul -
Cântecul care îţi reduce nivelul de stres cu până la 65%
Potrivit unui studiu recent, 75% dintre români se declară stresaţi şi suprasolicitaţi din cauza locului de muncă, în timp ce 10% indică un nivel intens al stărilor de stres şi suprasolicitare.
Te provoc să îţi -
Tactica unui fost comandant Navy Seal pentru gestionarea stresului
Când era comandant în cadrul Navy SEAL (forţele speciale ale Marinei SUA), Jocko Willink coordona oamenii din cele două plutoane ale sale, planifica misiunile, comunica cu superiorii ierarhici şi colabora cu trupele din ţările aliate. -
Nu există planul perfect. Există doar planul care îți aduce mai puține frustrări
Planificatul task-urilor zilnice ori săptămânale te ajută, în mod cert, să treci cu bine prin viața profesională. Într-un mod am putea spune liniștit și organizat. Atâta timp cât nu cazi în cealaltă extremă… -
De ce ar fi bună o doză de egoism
Jim Bagnola, un american cu suflet de român, consultant şi speaker internaţional de renume, a dezvoltat o relaţie strânsă cu ţara noastră, lucrând pentru multe companii de la noi. Primul lui contact cu România a fost când s-a împrietenit cu un autostopist român, originar din Iaşi, pe nume Yehudi.
-
Ghid practic pentru managementul stresului
Dacă în articolele anterioare v-am prezentat șase mituri despre stres și trei moduri de a răspunde la acest stimul, astăzi încheiem acest ciclu și vă oferim un ghid practic, în trei pași, care să vă ajute să faceți față cu brio stresului.
-
3 tipuri de răspuns la stres
Majoritatea stresului pe care îl experimentăm este autogenerat. Cum percepem viața – dacă un eveniment ne face să ne simțim amenințați sau stimulați, încurajați sau descurajați, fericiți sau triști – depinde în foarte mare măsură de modul în care ne percepem pe noi înșine.
-
Șase mituri despre stres
„Între stimul și răspuns există un spațiu. În acest spațiu se află puterea noastră de a alege un răspuns. În răspunsul nostru se află creșterea și libertatea noastră”. - Viktor Frankl.
Fiecare dintre noi este diferit, cu percepții și reacții unice la evenimentele prin care trecem. Aceasta nu este nicio noutate, însă important este să conștientizăm că nu există un singur nivel de stres optim pentru toți.
-
Inteligenta emotionala in ritm de tai-tai
Reunind delegati din peste 20 de tari si vorbitori din 9 tari de pe 4 continente, Summitul Mondial de Inteligenta Emotionala de la Johannesburg, Africa de Sud, a fost o excelenta ocazie de dialog intercultural si de reconectare la dimensiunile profunde ale fiecarui participant. Romanul Daniel Bichis, trainer la Competent Consulting, a fost singurul est-european care a prezentat un workshop de o ora la Summit. Cu aceasta ocazie, el a descoperit noi dimensiuni ale aplicarii practice a inteligentei emotionale. Experientele sale vor fi detaliate pe 17 octombrie 2007, cu ocazia EQ Day for Life - ziua in care dai viata inteligentei emotionale. Iata in avanpremiera cateva extrase:
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.