LSRS
-
Ești student sau absolvent român care a studiat în străinătate (inclusiv prin programele Erasmus) sau în țară, în decursul anului academic 2018-2019 și ai avut rezultate notabile, ori ai desfășurat activități extracurriculare ce pot fi -
Kaufland promite ajutor pentru studii în străinătate
Kaufland România se implică în sprijinirea tinerilor români care vor să plece la studii în străinătate, iar apoi să se întoarcă să muncească în țară. Liga Studenţilor Români din Străinătate şi Kaufland au anunţat demararea unei serii de proiecte dedicate comunității de studenți români din diaspora. -
Un humuleștean la Agenția Spațială Japoneză
A pornit din Humulești, a învățat deja în cinci țări europene și se pregătește să meargă, pentru cercetări, la Agenția Spațială Japoneză. George Potrivitu are 24 de ani, este masterand în domeniul tehnologiilor spațiale și a fost desemnat recent Studentul Anului din Europa, la Gala Ligii Studenților Români din Străinătate. A povestit în exclusivitate pentru Revista CARIERE care sunt planurile sale de viitor: muncă multă, călătorii printre stele, dar și înființarea în România a unui mic centru de cercetare în domeniul tehnologiilor spațiale. -
Cei mai buni studenți români, premiați în cadrul Galei LSRS
Cei mai buni studenţi români au fost premiaţi în cadrul Galei LSRS 2016. Peste 800 de personalități din mediile academic, cultural, public și privat, studenţi şi absolvenţi români, membri şi prieteni LSRS din peste 50 de ţări s-au reunit la Palatul Parlamentului pentru a cunoaște și recunoaște excelența academică românească din toate colțurile lumii. Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a sărbătorit totodată 7 ani de activitate. -
Internship la Administraţia Prezidenţială
Liga Studenţilor Români din Străinătate organizează o Editie Specială a SMART Internships, în colaborare cu Administraţia Prezidenţială a României. Înscrierile se fac până pe 10 iulie. -
Hai Acasă! Oportunităţi de carieră pentru studenţii români din străinătate
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) lansează luni, 15 iunie 2015, cea de-a patra ediție a evenimentului de cariere „Hai Acasă!”. Proiectul destinat tinerilor cu experiență academică peste hotare vizează în primul rând facilitarea relației dintre aceștia și mediul profesional din România și a accesului la oportunități de carieră pentru întoarcerea lor în țară. -
Perioada de inscriere la Go4Media se apropie de sfarsit
Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) aduce oportunitatile de cariera mai aproape de tinerii romani de pretutindeni. Oricine este interesat de o cariera in domeniul comunicarii are sansa de a aplica Go4Media, eveniment LSRS ce va avea loc marti, 21 iunie la Bucharest Hubb.
-
S-a lansat proiectul joburilaorizont.ro
Fundatia Dinu Patriciu si Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) au lansat platforma virtuala www.joburilaorizont.ro Proiectul este destinat studentilor romani care studiaza in afara tarii, dar si companiilor de top ce activeaza in Romania. Platforma poate fi accesata de bursierii din programul "Orizonturi Deschise" derulat de fundatie, de membrii L.S.R.S, dar si de catre alti tineri romani ce au urmat studii in strainatate si se afiliaza uneia dintre organizatiile partenere ale programului.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.