Când am citit cartea „Built to Last” („Afaceri clădite să dureze”) de Jim Collins, aveam 24 de ani și visam ca într-o bună zi să am și eu firma mea unde să pot aplica ideile din carte. Mi-a plăcut foarte mult și, chiar dacă eram încă mic, m-a facut să sper și să încep să fac planuri. Probabil cea mai utilă idee a fost ca înainte de orice strategie e important să atragi oameni cât mai buni alături de tine ("First, get the right people on the bus"). 

„Măreţia nu depinde de conjunctură... măreţia e o chestiune de alegere”

Plecând de la aceste cuvinte ale lui Jim Collins („From Good to Great: Why Some Companies Make The Leap… & Others Don’t”), mă gândeam că în zilele noastre, având în vedere contextul economic incert, ne dorim tot mai mult de la angajații noștri. Dorim ca ei să se gândească la costuri, dorim să fie mai eficienți, să se implice mai mult, să vină cu propuneri care iau în calcul toate aspectele situaţiei, să se concentreze mai mult și să fie mai creativi.  

Amintiţi-vă atacurile din Oslo şi insula Utoya, ce au avut loc în Norvegia acum un an, când un terorist singuratic a plasat şi detonat maşina-capcană ce a dus la explozia unei clădiri guvernamentale, în urma căreia au murit opt oameni, apoi s-a deplasat pe insulă şi a împuşcat 69 de oameni, majoritatea tineri şi adolescenţi, aflaţi într-o tabără de vară. 

Este o carte care se poate descrie simplu: 230 de pagini de informaţie valoroasă cu aplicabilitate atât pentru business, cât şi pentru o viaţă care poate atinge excelenţa. Aşa cum descrie autorul cu suflet de profesor: aduc la lumină această lucrare în spiritul educaţiei şi al învăţăturii.

Jim Collins, autorul best-sellerului "Good to Great", sustine ca, atunci cand lucrurile merg bine, unii lideri se uita in oglinda si se felicita pentru cat sunt de grozavi; cand lucrurile merg prost, se uita pe fereastra si dau vina pe mediu, pe echipa, pe concurenta, pe consumatori etc. Exista si alti lideri care, atunci cand au rezultate excelente, se uita pe fereastra si arata spre echipa, spunand ca meritele sunt ale tuturor celor implicati. Cand rezultatele sunt slabe se uita in oglinda si isi asuma responsabilitatea. In ce relatie ar trebui sa fim cu oglinda?

Refuz, deocamdata, sa intru in corul bocitoarelor crizei. Prefer sa fac parte dintr-un grup vocal mic, dar vioi, cu un repertoriu mai tonic. Sunt deja destui cei care au imbracat haine de doliu dupa decedata perioada a creditelor fara limite, a pietei libere de competitie, a subventiilor cronicizate si a lui "merge oricum". Cu cat mai mare a fost marja de profit infulecata vreme de 19 ani, cu atat se plange mai abitir. Recviem. Tipete de ajutor! catre stat. Sau paralizie in grup...