intreprinderi sociale
-
Rețeaua Română a Economiei Sociale și clusterul „Acceleratorul de Întreprinderi Sociale”, care reprezintă peste 80 de întreprinderi sociale din întreaga țară, cer Guvernului să renunțe la propunerea abrogării unui articol din Legea privind economia socială, -
Peste 4.000 de locuri de muncă create de întreprinderile sociale din România | RAPORT
ADV România, Social Finance Association (SFA), AFIN IFN S.A și Rețeaua Română a Economiei Sociale (RISE România) au lansat oficial Barometrul Economiei Sociale – Ediția 2025, cel mai cuprinzător raport cu privire la performanța și -
Condiţiile accesării fondurilor europene de către întreprinderile sociale
Întreprinderile sociale pot obţine finanţări europene prin linia de finanţare SOLIDAR. Condiția pe care trebuie s-o îndeplinească cei interesați este ca, pe lângă respectarea principiilor și criteriilor din legea economiei sociale, să depună atestatul de întreprindere socială în etapa de contractare a proiectelor. -
Fonduri europene pentru întreprinderile sociale
Ministerul Fondurilor europene a anunţat că 20 de milioane de euro vor fi destinate întreprinderilor sociale. Întreprinderile de economie socială, care contribuie prin activitatea lor la rezolvarea unor probleme sociale sau ale unei comunități, pot primi un sprijin financiar din fonduri europene situat între 50.000 și 100.000 euro. -
Platformă online pentru serviciile şi produsele a 11 întreprinderi sociale
Din luna aprilie, Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) a lansat 11 structuri de economie socială din domenii precum sticlărie, croitorie, catering, web design, printare digitală, grădinărit sau consultanță în resurse umane care în prezent au 46 de angajaţi proveniţi din categorii vulnerabile. Structurile sociale au căpătat vechime şi experienţă pe piaţa românească, beneficiază de clienţi, iar serviciile şi produsele lor pot fi accesate prin magazinul de comerț online www.arasmagazin.ro. -
NESsT lansează Competiţia pentru Întreprinderi Sociale 2015
Cofinanţată de Elveţia prin intermediul Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, competiţia se lansează azi, 9 februarie 2015. -
S-a dat startul înscrierilor la Ziua Întreprinderilor Sociale
În data de 12 decembrie 2013 va avea loc Ziua Întreprinderilor Sociale. Sunt invitate să se înscrie la eveniment întreprinderile sociale, ONG-urile, companiile și persoanele fizice din întreaga țară motivate să contribuie la creșterea unui mediu favorabil dezvoltării acestui domeniu tânăr și cu mult potențial în România. Accesul la eveniment este gratuit, dar este condiționat de înregistrare. Termen limită pentru înregistrare este 1 decembrie 2013.
-
NESsT a investit 1 milion de dolari în dezvoltarea întreprinderilor sociale din România
Suma investită de către organizaţia internaţională NESsT în susţinerea dezvoltării întreprinderilor sociale din România, cu sprijinul partenerului său strategic, Romanian-American Foundation, a depăşit, recent, 1 milion de dolari.
-
Patru proiecte de antreprenoriat social, premiate în cadrul competiției “Your Choice, Your Project”
UniCredit Ţiriac Bank şi Fundaţia UniCredit, în parteneriat cu Fundaţia NESsT România, susţin antreprenoriatul social din ţara noastră, prin acordarea de sprijin financiar unui număr de patru proiecte, selectate în urma competiţiei “Your Choice, Your Project”.
-
Întreprinderile sociale, aduse în lumina reflectoarelor la prima ediţie a Zilei Întreprinderilor Sociale
Miercuri, 7 noiembrie 2012, a avut loc, la Hotel Novotel din Bucureşti, Ziua Întreprinderilor Sociale, eveniment organizat de Fundaţia NESsT România, care a reunit peste 30 de întreprinderi sociale din România, Ungaria, Croaţia, Cehia şi Slovacia, precum şi oameni de afaceri, decidenţi din domeniul politicilor publice şi reprezentanţi a numeroase organizaţii non-guvernamentale din ţară.
-
Parteneriat pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale în România
UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Foundation şi NESsT România anunţă demararea unei colaborări menite să sprijine dezvoltarea în România a unui domeniu cu mare potenţial, dar încă neexploatat îndeajuns: cel al întreprinderilor sociale.
-
Parteneriat pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale în România
NESsT România, în parteneriat cu UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Foundation, a demarat un proiect menit să sprijine dezvoltarea în România a întreprinderilor sociale.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.