inot
-
Copiii nu mai fac mișcare așa cum făceam noi altădată prin clasicele jocuri ale copilăriei. Și atunci, ce e de făcut? O soluție o reprezintă educația acvatică – un concept care și-a luat avânt și -
Programe de educație acvatică pentru copiii mici și preșcolari
Programele de educație acvatică implică tehnici speciale de predare, adaptate fiecărei grupe de vârstă a sugarilor și copiilor mici și mari, având ca scop principal să îi ajute pe cei mici, dar și pe părinți, să se familiarizeze cu apa, să capete încredere în mediul acvatic și să desfășoare diverse activități plăcute în bazin, învățând totodată înotul. -
Ai dureri de spate? Află ce sporturi poți practica
Tot mai multe persoane acuză dureri de spate, de la cei tineri la cei în vârstă. Viața sedentară, statul prelungit pe scaun și postura incorectă reprezintă cele mai comune cauze ale acestor dureri. -
Pentru copii: De ce educaţie acvatică şi nu înot?
Lucrurile evoluează odată cu tehnologia și știința și aceasta este realitatea. Cu atât mai mult când vorbim despre conceptul de „educaţie acvatică” pentru nou-născuţi şi copiii mic, care îşi are originea în conceptul francez „bebe-nageur”. Apărut în Franţa în anii ’60, conceptul a fost transformat în unul unic, care înglobează principii de lucru speciale pentru copii.
-
Creșterea imunității și profilaxia la copii prin educație acvatică
În zilele noastre, disputa pe tema opţiunilor de creştere a imunităţii copiilor a creat adevărate războaie între aparţinătorii celor două tabere. Dacă internetul ar avea un spaţiu limitat pentru diferite postări legate de această polemică, probabil că acesta ar fi fost epuizat demult. -
Se deschide Baby Spa Aviatiei
Baby Spa isi deschide pe 1 octombrie cea de-a doua locatie. Mai mare, mai moderna si mai ofertanta. Copiii vor fi initiati in tainele educatiei acvatice intr-o piscina cu o suprafata de 128 mp. Oferta noului centru include servicii atat pentru cei mici, cat si pentru adulti.
-
Inotul ii face pe copii mai puternici
Inotul asigura copiilor un start pozitiv in viata, contribuind la o dezvoltare ”inteligenta”. Baby Spa recomanda educatia acvatica timpurie datorita beneficiilor pe care le are asupra sistemului imunitar.
-
Peste 250 de participanți la Triatlonul Herbalife Buftea 2014
Triatlonul Herbalife 2014, organizat de Asociaţia Pegas Triatlon Club, s-a desfășurat în orașul Buftea, în apropierea Bucureștiului, și a presupus parcurgerea succesivă a trei probe – înot, ciclism și alergare.
-
Investiție de două milioane de euro în Baby Spa 2
Cunoscutul centru de educație acvatică dedicat copiilor va avea în curând o a doua adresă. Acesta va fi parte a Aviației WellnessCenter 9 (Str Soldat Pripu Gheorghe 22 A), un club complex și inovator. Investiția în noua locație Baby Spa depășește suma de două milioane de euro.
-
Înotul, prima grădiniță a copilului tău
Baby Spa poate fi prima grădiniță a copilului tau. Educația acvatică este o modalitate excelentă de a-l împrieteni pe cel mic atât cu apa, cât și cu ideea de colectivitate. Centrul oferă copiilor cu vârste prea mici pentru grădiniță programe care sprijină dezvoltarea armonioasă a acestora.
-
Preţuri de vară la Baby SPA
Daca ai copii, ştii deja că e minunat ca ei să facă mişcare. Şi dacă ştiu să înoate, cu atât mai bine. Baby Spa te sfătuieşte să nu îl laşi să uite.
-
Competiția de înot Swimathon atrage fonduri și spectatori la Lia Manoliu
Sâmbătă, 6 iulie, 30 de echipe şi peste 120 de înotători - persoane publice, angajați din companii sau oameni cu spirit civic - se adună la Swimathon București, competiţia de înot destinată strângerii de fonduri, ce are loc la Bazinul Olimpic din Complexul Sportiv Lia Manoliu, între orele 10-13.
-
Concurs de înot pentru copiii cu dizabilităţi
Baby Spa în parteneriat cu Special Olympics dă startul celei de-a doua ediţii „Înotul, hobby şi terapie”. Pe 18 noiembrie, 70 de copii cu Sindrom Down, autism, tetrapareză spastică demonstrează că sunt campioni.
Recomandările editorilor
-
Cristian Gulicska, Autoliv: Românii sunt dispuși să facă un pas lateral sau chiar înapoi pentru a urca în carieră
Dincolo de clișeul hărniciei, există un motor mult mai puternic care definește angajatul român: ambiția de a nu sta pe loc. Aceasta este concluzia lui Cristian Gulicska, director operațional la Autoliv România. -
Ramona Porca, Schaeffler România: Generația Z nu mai separă tehnologia de viața de zi cu zi
Cum convingi un nativ digital să îmbrățișeze o carieră în industrie? Răspunsul Schaeffler România este să le schimbi complet percepția asupra a ceea ce înseamnă o fabrică modernă. -
Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. -
BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților.